Plimbare și relaxare spre Adamclisi, într-o zi

La vreme de primăvară, când zilele sunt din ce în ce mai lungi, parcă ne vine dor de ducă. Iată o destinație care aduce relaxare, emoție și cunoaștere: București – Dunăre – Mânăstirea Dervent – Peștera Sfântului Andrei – Monumentul de la Adamclisi.

București – Călărași, călătorie de plăcere

Am pornit dis-de-dimineață din București și bine am făcut. La ora 7 se poate traversa capitala fără aglomerația specifică altor ore. Autostrada A2, spre mare, se prezenta mulțumitor, iar după circa 100 km am ales drumul spre Călărași. După aproape 30 de km se ajunge la zona de trecere cu bacul, demodată, ușor înspăimântătoare, deoarece bacul părea tare șubred. Numărul mare de mașini și oameni care așteptau la coadă ne-a dat însă curaj. Și totul a decurs bine, evident. Dunărea era cenușie și liniștită, în dimineața destul de mohorâtă, cu cer acoperit de nori. Apropierea de granița cu Bulgaria, care e practic peste gard, a fost prilej de glume, privind pomii ce își întindeau ramurile între cele două țări. Păsările călătoare, ce se întorceau la cuiburi, făceau agitație pe maluri. Am văzut pe câmpuri o mulțime de berze, gâște și rațe, dar și sute de ciori, ce se agitau pe lângă cuiburile din plopii ce mărgineau drumul până la bac.

La Dervent, legendele se îmbină cu credința adevărată

Am traversat Dunărea în câteva minute și ne-am continuat drumul, prin sate pline de meri înfloriți, lalele și narcise prin grădini și curând am ajuns la celebra Mânăstire Dervent. Fiind vineri dimineața, era slujbă în biserică. Curtea și grădina bisericii sunt pline de sculpturi din piatră și fier. Istoria acestui loc ne face să pășim cu evlavie. Aici au poposit refugiați din Bulgaria, cu o icoană făcătoare de minuni, despre cele patru cruci de piatră se povestesc alte minuni, iar Izvorul Tămăduirii este vizitat de mii de oameni an de an, mai ales la zile de sărbătoare, cu toții căutând vindecare sufletească sau trupească. Clădirile mânăstirii se evidențiază frumos pe cerul ce devine din ce în ce mai albastru, iar zvonul rugăciunilor ce se aud pe ferestrele bisericii ne aduc liniște în suflete. Aprindem câte o lumânare pentru cei plecați din această lume și pornim la drum, spre alt loc plin de semnificații.

Sfântul Andrei, îmblânzitorul de fiare sălbatice

O veche legendă ne vorbește despre Sfântul Andrei, care după ridicarea lui Hristos la ceruri a ajuns în ținuturile Dobrogei. Aici a descoperit o lume stăpânită de haite de lupi, o zonă sălbatică, în care satele parcă stăteau ascunse printre coline. Și așa sunt și astăzi așezările, parcă se ascund, am văzut chiar și bordeie pe vârfuri de dealuri, dar și coline acoperite de podgorii, livezi și grâu ce își ridică firele verzi către soarele de primăvară. Ne întoarcem la legendă și la sfântul ce a devenit prietenul lupilor, cărora le vindeca rănile prin rugăciune, la fel ca și oamenilor, dar fiarelor “le lega și gura”. Sfântul Andrei a devenit astfel cunoscut pe tot pământul românesc, iar azi e ocrotitorul nostru, al tuturor românilor.

Peștera Sfântului e loc de pelerinaj, iar biserica ridicată secolul trecut se înalță mândră în apropiere. Și aici se află un izvor cu ape sfinte, în peșteră se roagă neîncetat călugări, iar oamenii vin și pun în crăpăturile stâncilor acatiste și ofrande către mânăstire.

Întâlnire cu Împăratul Traian, la Adamclisi

Drumul către Adamclisi continuă printre dealuri molcome, Dunărea apărând și dispărând ici și colo. Localitatea ce poartă încă denumirea străveche deține și un muzeu, în care se păstrează artefacte descoperite în zonă de arheologi.

Monumentul Tropaeum Traiani e impresionant, iar parcul ridicat în jurul său oferă spațiu pentru numărul mare de turiști pe care i-am întâlnit în zonă. N-am găsit pliante informative, motiv pentru care ne-am informat de pe internet, încercând să ne aducem aminte și de lecțiile de istorie din copilărie. Este, într-adevăr, unul dintre cele mai impresionante monumente antice de la noi din țară. Se pare că ar fi fost ridicat după războiul din 101-102, pentru cinstirea împăratului Traian. În apropiere, la 2 km, se află și o cetate romană, ridicată pe ruinele uneia dacice, și aceasta putând a fi vizitată. În zonă mai există alte monumente istorice, morminte, o basilică și locuințe vechi de 2.000 de ani.

Privind toate acestea, nu poți să nu te gândești la câte mai avem de aflat despre strămoșii noștri, câte mai sunt de descoperit.

Dar la drum, pentru că nu avem decât o zi. Vremea a ținut cu noi, soarele a ieșit din nori și vremea e din ce în ce mai frumoasă. Pornim spre București înapoi, dar alegem drumul spre Medgidia și Cernavodă, spre podurile celebre ale lui Anghel Salighy, care au impresionat o lume întreagă la vreme ridicării lor. Dar cine își mai aduce aminte? Iar trecem Dunărea. Autostrada Soarelui își confirmă numele, și avem ocazia de a privi apusul. Dacă vreți să plecați și cu suveniruri, în afară de cele de la mânăstiri, puteți face un mic ocol până la cramele de la Ostrov sau cele de la Murfatlar, pentru degustări și vinuri de calitate.

Și uite-așa, ați fugit o zi din oraș, bucurându-vă ochii și sufletele cu locurile minunate ale Dobrogei. (Silvia Mirea)