Așchii cu vin, o rețetă din Alba

Așchii cu vin, o rețetă din Alba

Sunt mâncăruri pe care, de la prima degustare, ni se lipesc de suflet. Iar dacă se prepară și repede și ne oferă ocazia de a petrece alături de prieteni, și o cană cu vin fiert… totul e perfect. Iată, așadar, o rețetă din Alba.

Ai trebuință de: 200 g făină, 4 gălbenușuri, o lingură de zahăr pudră, o linguriță de oțet, 50 ml vin, sare, 200 g untură.

Cum se procedează: Se face un aluat ca de tăiței din făină, gălbenușuri, oțet, vin, sare. Se frământă bine, apoi se lasă câteva minute să se odihnească. După aceea se întinde o foaie foarte subțire, din care se taie la rândul lor – oblic, să iasă un paralelogram – în bucăți lungi de 8-10 cm. În mijlocul fiecărei bucăți se face o crestătură prin care se trece aluatul (ca la minciunele). Se prăjesc în untură încinsă. Se pun pe un șervet absorbant, să se scurgă grăsimea, apoi se așază pe un platou, se presară zahăr pudră și se servesc calde. Cu vin…

Rețetă culeasă din Câmpeni, județul Alba, și publicată în volumul „Rețete de Paști” de Simona Lazăr și Simona Chiriac, Editura Jurnalul, 2007

Dacă vreți să descoperiți și mai multe rețete tradiționale românești, intrați pe antenasatelor.ro.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Vacante active 0 Comments

Pub crawl, excursii prin puburile și barurile din București

Cum Bucureștiul este recunoscut peste hotare în special pentru distracțiile care se încing în cluburile și puburile de aici, a apărut astfel un nou tip de servicii (și de afacere)

Locuri pentru fuga din oras 0 Comments

Cucerește Cetatea Cârța!

Dacă ai drum pe la Sibiu sau prin împrejurimi, fă câteva opriri în preajma monumentelor istorice, în satele tradiționale și descoperă în tihnă cetățile, bisericile importante și muzeele. Și, orice

De vazut & savurat 0 Comments

Ciuperci țărănești

E joi, e post, e soare afară… Iată o rețetă tradițională de post, care poate fi îmbogățită și cu smântână, pentru gurmanzi. Mai multe rețete simple și pline de savoară,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta