Barbie a împlinit 60 de ani și a fost sărbătorită, în premieră, de colecționarii din România

Barbie a împlinit 60 de ani și a fost sărbătorită, în premieră, de colecționarii din România

Papușa Barbie a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, de comunitatea de colecționari din România. În seara de 11 martie, colecționarii de păpuși din România s-au adunat în București pentru a sărbători cea de-a șaizecea aniversare a lui Barbie. Cea mai renumită păpușa a tuturor timpurilor, în numeroasele ei ipostaze, a fost piesa de display, dar și premiu în cadrul tombolei organizate în cadrul evenimentului.

“Barbie împlinește 60 de ani”, organizat de Lundin PR, a avut loc într-unul dintre mall-urile Capitalei, unde, un număr semnificativ de colecționari, cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani și-au etalat piesele de colecție Mattel. Cina a culminat cu tortul aniversar și cu o tombolă în cadrul căreia s-au oferit păpuși Barbie de ediție playline și collector. Premiul cel mare a fost ediția de colecție “60th Anniversary Barbie”, creată de designerul Mattel Caroline DeMersseman.

Fiecare participant a primit un welcome gift bag, cu surprize și cadouri oferite de comunitatea de colecționari, dar și de sponsorii evenimentului: Smyk All For Kids, Cotroceni on Ice și Fantasia Toys.

La eveniment au participat și două personalități din lumea presei televizate: Bianca Pena, fosta știristă de la Kanal D și Cristina Herea, prezentatoarea știrilor de la România TV.

“A fost o surpriză plăcută să aflu că în Romania există o comunitate de colecționari de păpuși Barbie și fashion dolls și mă bucur că am fost prezentă, împreună cu fiica mea, la prima întâlnire oficială a acestora”, a mărturisit Bianca Pena.

Cristina Herea, ne-a destăinuit, probabil în premieră, ca are propria colecție de păpuși Barbie, pe care le păstrează cu drag, încă din vremea copilăriei. “Păpușa Barbie poartă amprenta primilor mei ani din viață, iar în această seară, datorită colecționarilor prezenți la eveniment, am retrăit emoția copilăriei”, spune știrista. “A fost o seară perfectă, alături de oameni pasionați de frumos!”

“Comunitarea de colecționari de fashion dolls din Romania nu numai că există de ani buni, dar este în continuă creștere”, spune Catinca Lundin, organizator al evenimentului și colecționar. “La noi în țară, numărul păpușilor fashion este aproape inexistent pe piață, tocmai pentru că, până acum, aceasta comunitate nu a fost vizibilă. Sperăm ca lucrurile să se schimbe și disponibilitatea unor produse de calitate în acest sector să crească.”

“A fost o minunată aventură punerea la punct a detaliilor pentru aniversarea lui Barbie. Ca și colectionar de peste zece ani, visam să pun în fapt un asemenea eveniment”, adaugă Silvia Mirea, co-organizator. Îmi doresc să existe mai multe evenimente care să ne aducă împreună pe noi, colecționarii români.”

Barbie a împlinit 60 de ani pe 9 martie. Creată de Ruth Handler după modelul unei păpuși germane, Bild Lilli, și lansată pe piața americană în 1959, păpușa și-a câștigat fulminant popularitatea la nivel mondial. Aceasta a atras după sine numeroase controverse și critici, cele mai multe fiind legate de imaginea corporală inspirată. Ca răspuns, de-a lungul existenței lui Barbie, Mattel a făcut numeroase schimbări, lansând pe piață prieteni ai păpușii de diverse etnii, ocupații și, începand cu 2014, diverse tipuri corporale.

În prezent, păpușa Barbie este prezentă pe rafturile magazinelor din lume și din România într-o multitudine de variații de culori de piele, tipuri de păr, trăsături faciale și forme corporale, fiind capabilă să devină model inspirațional pentru orice copil și piesă de display pentru orice colecționar.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Fără categorie 0 Comments

Contact

ADRESA REDACŢIEI: Strada Siriului nr. 36/40, Sector 1, Bucureşti Redactie: office@turismclub.ro Redactor sef  – Corina Rob corina.rob@turismclub.ro Departament publicitate – Monica Gheorghiu monica.gheorghiu@turismclub.ro

Special 1Comments

800 de kilometri, doar ea și bicicleta. Așa, pentru suflet

O bucureșteancă a bătut Franța în lung și-n lat, pe două roți, ca terapie pentru propriul suflet. Monica Brătescu a străbătut 800 de kilometri între Paris și Marsilia, în 12

Special 0 Comments

Muncă sezonieră, după distracții: iarna la munte, vara la mare

Te-ai gândit cum ar fi să te distrezi și să câștigi și bani? Dar să lucrezi, să te distrezi și să te plimbi după soare sau după zăpadă, în funcție

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta