La pas prin lume
La mulți ani, Irlanda!
Pe 17 martie este sărbătoarea Sfântului Patrik și ziua națională a Irlandei, prilej de mare sărbătoare în această țară și peste tot în lume unde se află irlandezi.
Noutăți de la Disneyland Paris!
Recent am aflat că Disneyland Paris are un nou site, îmbunătățit. Acesta oferă informații mai multe și la zi, cu ajutorul unui mod facil de explorare a site-ului.
Un nou program de bonusare pentru tur operatorii români, la zboruri către destinații egiptene
Ministerul de Turism al Egiptului a anunțat schimbarea programului de sprijin dedicat tur operatorilor români, care efectuează zboruri spre Egipt. Începând cu 1 noiembrie 2014, a fost dezvoltată o nouă
Moment istoric în Japonia: un an fără energie nucleară
15 septembrie, Tokyo – Pentru prima dată în aproape jumătate de secol, se va marca un an în care energia nucleară nu a fost utilizată – cetățenii Japoniei se
Insula Thassos, sigură pentru turiști, după ploi!
Organizația Națională de Turism a Greciei și Autoritățile Locale din Insula Thassos au dat un comunicat de presă prin care asigură turiștii ce vor să își petreacă în această perioadă
Qatar Airways anunță noi curse pentru România
Din 1 octombrie, Qatar Airways adaugă două curse pe ruta Doha-București, crescând frecvența zborurilor la șapte pe săptămână, a anunțat compania aeriană a statului Qatar. „Odată cu adăugarea acestor două
Promoție TAP Portugal, între 1 și 7 septembrie
Așa cum și-a obișnuit clienții, TAP Portugal oferă în perioada 1-7 septembrie o promoție de neratat, pe discount din tariful final de 10 și 15%, din toate tarifele din grilă,
Marsa Alam și Luxor vor deveni o singură destinație turistică
La sfârșitul lunii august, orașele Marsa Alam și Luxor au fuzionat, trecând sub un singur guvernorat. Odată finalizată această integrare, guvernoratul și-a sporit suprafața de 10 ori, devenind unul dintre
Cum vom petrece Anul Nou?
Facem Revelionul 2014-2015 în Dubai! Vacanța de vară se apropie de sfârșit, dar noi, turiști pasionați și călători neobosiți, căutăm deja următoarea destinație. Și cum vara ne facem sanie și
Stațiunile din Bulgaria sunt sigure pentru turiști
Partenerii oficiali din Bulgaria ai agențiilor de turism din România îi asigură pe turiști de revenirea la normal a situaţiei după ploile abundente de la sfârşitul săptămânii trecute. Situația din





