Covasna, o bijuterie de judeţ

Covasna, o bijuterie de judeţ

La Covasna mergem să admirăm natura sălbatică, să aflăm tot felul de legende înspăimântătoare, să observăm fenomene naturale stranii şi unice în lume. Asta dacă suntem în căutare de poveşti de spus la gura sobei. Altfel, avem o mulţime de pensiuni atrăgătoare şi cochete, cu mese bogate şi îmbelşugate, unde putem savura feluri de mâncare unice, aşa cum sunt supa de gulyaş cu carne de vită, szekelykaposzta – carne de porc cu varză acră preparată în cuptor în tavă de lut, iar la desert să ne îndulcim cu makasguba – corn cu mac şi sos de vanilie. Iar acesta e doar un exemplu de meniu.

Covasna este unul dintre judeţele mici ale ţării, din punctul de vedere al suprafeţei, ocupând însă ultimul loc ca număr de locuitori, doar 222.000, faţă de cel din frunte, Prahova, cu 830.000 de locuitori. Cu toate acestea, Covasna se mândreşte cu două municipii (Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc), trei oraşe (Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului) şi 40 de comune. Jumătate din teritoriul judeţului este acoperit de munţi împăduriţi, fapt care îi oferă o deosebită atracţie pentru turişti, în timpul verii. Munţii Baraolt, Harghita, Bodoc, Nemira, Vrancei şi Breţcului îşi ridică falnic numeroase vârfuri către cer şi pun la dispoziţia iubitorilor de natură o mulţime de trasee turistice. Verile călduroase fac atrăgător acest judeţ pentru mulţi turişti în acest anotimp, iarna prin Covasna fiind în general ger, cea mai scăzută temperatură înregistrată aici ajungând la -35,2 grade, la Întorsura Buzăului, în 1947.

Cele mai interesante obiective turistice din Covasna:

– Rezervaţia naturală Cheile Vârghişului

– Peştera Gaura Tătarilor

– Balta Dracului din staţiunea Covasna

– Rezervaţia naturală Mestecănişul de la Reci

– Lacul Moacşa

– Cetatea Zânelor

Sfântu Gheorghe, un oraş cu nume deosebit

Aşezat într-o depresiune, fiind traversat de râul Olt, municipiul Sfântu Gheorghe se află pe DN12, ce leagă Braşovul de Miercurea Ciuc. El a fost atestat documentar în 1332, dar numeroasele descoperiri arheologice arată că aceste locuri au fost locuite din perioada dacică.

În prezent, oraşul are o viaţă socială şi culturală bogată, beneficiind de două teatre, Teatrul “Andrei Mureşan” şi Teatrul “Bod Peter”, două muzee – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Muzeul Naţional Secuiesc, şi de două galerii de artă. De asemenea, aici s-a înfiinţat şi un Ansamblu de dansuri de succes, intitulat “Trei Scaune”. Turiştii sosiţi în acest oraş sunt încântaţi de aspectul său şi caută să viziteze cele mai importante monumente. Zilele oraşului se serbează primăvara, de Sfântul Gheorghe, evident patronul spiritual al urbei. Oraşul are în apropiere staţiunea Şugaş-Băi, ale cărei ape minerale şi gaze mofetice fac minuni într-o serie de boli.

Obiective turistice şi monumente istorice din Sfântu Gheorghe demne de atenţia turiştilor:

– Biserica fortificată din secolul al XIV-lea, cu ferestre în stil gotic, tavan casetat şi pictat, a fost dăruită în 1894 cu o orgă construită de Josef Angster din Pecs;

– “Casa cu arcade”, din secolul al XVIII-lea;

– Galeriile de artă Sfântu Gheorghe sunt găzduite de o clădire ridicată în 1870;

– Busturile lui Aron Gabor şi Nicolae Bălcescu;

– Parcul Elisabeta.

La Târgu-Secuiesc ne rătăcim pe udvarterek

Cel de-al doilea municipiu al judeţului Covasna şi o atracţie pentru turişti este şi Târgu Secuiesc, cu al său centru construit într-un mod unic. Acesta are o formă ovală şi este o fostă piaţă, din care, sub formă de raze solare, ies o serie de străduţe ce se înfundă. Acestea se numesc udvarterek şi au fost create de familiile de meşteşugari ale urbei, care îşi construiau în grădinile din spatele caselor lor. În tot oraşul se pot întâlni peste 70 astfel de străduţe, De asemenea, deosebit de decorative sunt şi balcoanele şi porţile vechi şi noi ale caselor, care sunt în general din fier vechi, modelat cu măiestrie.

Muzeul Breslelor din Târgu-Secuiesc se află în clădirea fostei primării, şi are o colecţie foarte bogată de obiecte provenite de la meşteşugari tradiţionali, de la olari, la cizmari, pantofari, tăbăcari, cojocari, fierari, lăcătuşi, pălărieri, croitori şi tâmplari.

Unde mergem să schiem în Covasna:

• La Comandău, la poalele munţilor Vrancei, la doar 22 de km de Covasna. Pârtia de schi de aici are o lungime de 350 de metri, 100 de metri diferenţă de nivel, teleschi şi nocturnă. Această localitate devine încet-încet renumită prin faptul că, de 10 ani, la începutul lunii august, aici se serbează Zilele Comandăului. Principala atracţie a acestei zile este deja tradiţionala tocană de ciuperci, preparată anul acesta din 500 de kilograme de ciuperci. Ca de fiecare dată, în 2011, turiştii şi localnicii s-au întrecut la concursuri de aruncat cu toporul, de tăiat lemne, au făcut curse cu ATV-urile şi au admirat demonstraţii de călărie. Plimbarea cu mocăniţa în mijlocul naturii este, de asemenea, o deosebită atracţie a localităţii Comandău.

• La Ghelinta, o comună aşezată la 12 km de Târgu Secuiesc, într-o pitorească zonă de la poalele munţilor. Aici există o pârtie de schi de 500 de metri lungime, cu 180 metri diferenţă de nivel şi teleschi. Iarna localnicii oferă turiştilor şi plimbări cu sania trasă de cai.

• La Sugaş-Băi, staţiune aflată la 747 metri altitudine, în Munţii Baraoltului, la doar 8 km de oraşul Sfântu Gheorghe. Pârtia de schi din staţiune este dotată cu instalaţie de transport pe cablu şi cu nocturnă.

• La Balvanyos, staţiune renumită, aflată la 800 de metri altitudine, pe versantul estic al Munţilor Bodoc, la 22 de km distanţă de oraşul Târgu Secuiesc. Pârtia de schi de aici este de dificultate mică, are 300 de metri lungime, instalaţie de nocturnă şi transăort pe cablu.

Balvanyos, o atracţie pentru turişti

Pe lângă hotelurile, pensiunile elegante şi peisajele încântătoare, la Balvanyos există şi izvoare tămăduitoare şi legende înfiorătoare. Cetatea Balvanyos a devenit cunoscută în întreaga Europă, atât prin legendele ce o înconjoară, cât şi prin descoperirile arheologice făcute în împrejurimi. Este una dintre cele mai vechi cetăţi ale regiunii, iar specialiştii au găsit aici şi urme din vremea romanilor, deşi ea a fost construită prin secolul XI. În mijlocul acesteia încă se mai poate admira un vechi turn, multe din părţile cetăţii fiind reconstruite şi redecorate, în decursul secolelor. Drumul ce duce la cetate poate fi străbătut într-o oră. Aceste trece pe lângă un vechi izvor denumit Ibolya sau Viorele. De asemenea, în zona Băii Csiszar se află un izvor denumit Iordan, cu o apă minunată. Iar la Szemviy (Apa de Ochi) se află un bazin cu apă violet-strălucitoare, bogat în acid sulfuric. Se spune că o apă minerală asemănătoare celei de aici se mai află doar în două alte locuri de pe planetă, în Valea Rio Grande şi pe insula Java.

Atracţiile din Balvanyos:

– cetatea Balvanyos (construită în secolele XI-XII)

– peştera Pucioasa (este considerată cea mai mare mofetă naturală din Europa şi are cea mai mare scurgere de dioxid de carbon)

– peştera Ursului

– Cimitirul păsărilor

– Mlaştina Buffogo (este o zonă mlăştinoasă cu multe izvoare, unde cresc plante rare)

Legenda Balvanyosului

Munţii ce înconjoară această localitate sunt plini de mistere. Unul dintre acestea este legat de existenţa cetăţii Balvanyos, ale cărei ruine încă veghează împrejurimile, de pe vârful muntelui. Pietrele uriaşe ce alcătuiesc zidurile cetăţii vorbesc încă despre rezistenţa acesteia în faţa hoardelor de năvălitori, mai ales tătari, care nu au reuşit s-o cucerească. Se spune că denumirea cetăţii (balvany înseamnă idol) precum şi cel de-al doilea nume al ei, Cetatea Păgânilor, vorbesc de cei care au ridicat-o, aceştia fiind închinători la vechi idoli şi refuzând secole de-a rândul să devină creştini, opunându-se cu încăpăţânare la orice tentativă, fie paşnică, fie războinică, de a fi creştinaţi. Se pare că ultimul descendent al stăpânitorilor cetăţii ar fi trăit până pe la 1600. Localnicii spun o mulţime de poveşti despre cei care s-au încumetat să-şi petreacă noapte printre ruinele cetăţii, fie că au văzut lucruri stranii, fie că au auzit galop şi nechezat de cai, râsete de femei sau zgomote de arme şi zăngănit de lanţuri…

Mistere studiate de ştiinţă

Mulţi cercetători din diverse domenii de activitate au studiat zona, observând urme de activitate postvulcanică. Pe Muntele Puturosul există multe locuri unde un gaz otrăvitor iese din scoarţa pământului şi este ucigător pentru orice fiinţă vie ce vine în contact cu el. Peştera Puturosul este unul din locurile ce a făcut destule victime, motiv pentru care intrarea este blocată cu gratii. Bătrânii spun că mulţi parcă sunt vrăjiţi şi atraşi să intre în această peşteră, unde îşi pot găsi sfârşitul din cauza gazelor otrăvitoare. Tot de la bătrâni se mai ştie că în vremuri de demult, în anii în care sărăcia îi lovea pe ţărani, când se năştea un copil într-o familie, bunicii plecau împreună la Peştera Puturosul, pentru a-şi lua viaţa şi a da o şansă noului membru al familie. Tinerii părinţi îi îngropau pe bunici în apropierea peşterii, unde acum se află o falnică pădure de stejari. Pe un alt versant al muntelui Puturosul se află Cimitirul păsărilor, zonă unde gazele sulfuroase ies pe neaşteptare din stâncă, ucigând chiar şi păsările aflate în zbor. Nu departe se află şi singurul lac vulcanic al Europei, Sfânta Ana.

Coroana de Advent de la Sfântu Gheorghe

Cu patru duminici înainte de Crăciun, şi anul acesta, pentru a doua ediţie, o mulţime de oameni s-a adunat în centrul oraşului Sfântu Gheorghe pentru a aprinde prima lumânare din Coroana de Advent. Această coroană a fost amplasată anul acesta pe 29 noiembrie, în faţa clădirii Bazarului, marcând începutul postului Crăciunului. În aşteptarea naşterii lui Christos, în fiecare duminică se va mai aprinde câte o lumânare. Cele patru lumânări simbolizează credinţa, speranţa, dragostea şi fericirea.

Festival de colinde şi obiceiuri de iarnă

Luna decembrie va găzdui şi anul acesta, tot la Sfântu Gheorghe, şi cea de-a 21 ediţie a Festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă, care adună din 1990 încoace formaţii artistice din tot judeţul Covasna, dar şi din alte judeţe ale ţării. Acest festival se desfăşoară timp de mai bine de o săptămână, el fiind o minunată ocazie de amintire a vechilor obiceiuri şi tradiţii.

Unde mergem prin Covasna:

La Pădureni ne distrăm pe Lacul Moacsa

Acesta este unul dintre cele mai căutate locuri de divertisment din judeţ. Este ideal pentru scăldat, plajă şi windsurfing. Mai mult, pescarii amatori îşi pot încerca şi ei norocul în apele acestui lac. Vara, pe malurile lacului vin atât localnici, cât şi turişti, mai ales din Bulgaria şi Ungaria.

Mestecănişul de la Reci

Aceasta este denumirea unei zone cu dune nisipoase, cu înălţimi de 3-12 metri, ce sunt orientate NE-SV din cauza vântului Nemira, care bate cu deosebită intensitate în zonă, pe această direcţie. Între dune se află mlaştini şi lacuri cu forme alungite, în care cresc plante rare.

Un tur al cetăţilor ţărăneşti

Numărul acestor construcţii este mare în Covasna. Ele se află la Belin, Ilieni, Băţanii Mari, Aita Mare, Cernat, ca să vă oferim doar câteva nume. Dar ce sunt aceste cetăţi ţărăneşti? Ele erau ridicate de către ţărani, în secolele III-IV, ca refugiu în calea năvăliriilor otomane. De multe ori, în centru cetăţilor se ridicau frumoase biserici, în care femeile şi copiii se rugau pentru înlăturarea duşmanilor. Unele dintre ele se află pe ruinele unor vechi cetăţi dacice, chiar.

Джадсон был слегка бледен, но тем не менее выглядел много лучше, чем "Скачать плагины для видео"можно было предположить несколько часов назад.

Через несколько "Скачать игру rome total war 2"минут они проехали мимо еще двух сверкающих человеческих фигур, ""но Дилвиш лишь мельком взглянул на них, чтобы ""убедиться, что это не Виленд.

Дилвиш начал ""перебирать руками, продвигаясь вдоль левого бока Блэка, пока не удалось ухватить его ""за шею.

Но крошечный осколок золотого света медлит, замер ""на зеленом камне, и ""наш человек спешит вперед, обгоняя свою тень.

Нам удалось порезать на куски три сетки, ""прежде чем мы запутались в четвертой.

Нога противника еще сильнее сжала его.

Они поехали в сторону Шайло-Инн, элегантного каменного отеля рядом с шоссе "скачать первый сезон сверхъестественного"номер восемь.

Роджерс двинул рукоятку от себя, "Тень якудзы"и казавшаяся неуклюжей стальная птица заскользила вперед, набирая скорость для "книга джон грей скачать"взлета.

Он отметил части интерьера машины, вонзая карандаш в выступающие части рулевого "тень якудзы книга скачать"механизма и приборной панели.

Дамское отделение, расположенное на корме судна, "скачать песни ментов"считается святилищем, куда допускаются только те мужчины, у кого там есть знакомые, да и то лишь в определенные часы.

Все его внимание было сосредоточено на следах лошади Генри "игры на телефон nokia n73 скачать бесплатно"Пойндекстера.

Римо поймал дубинку и толкнул ее вперед, как турникет в метро.

Он становился человеком по облику и в целом.

Мой компаньон "Горы"высокий, сухощавый человек с массой темных волос и плохой осанкой прекрасно разбирается во всякого рода красивых вещах.

Маусглов вспомнил о погоне, "Батюшка Серафим"вынул гранату и бросил ее туда, где чернела перелопаченная земля от его недавнего копания.

Сколько бы я ни пытался выяснить о роли Фрэнка, Пол лишь только бормотал какие-то нежности по поводу Линды.

Ночь, как загадочным не говори, будто ты не знаешь, что при скоростной съемке можно получить более точный "скачать animal джаz (альбом)"образ.

На следующее утро ноги Буйвола Билла уже ступили на землю оджупа, штат Оклахома, края "игра лего сити скачать бесплатно"нескончаемой жары, пыли, трущоб с косо торчавшими "sims 2 скачать seasons"телевизионными антеннами и сточными канавами, в которых валялись пустые бутылки из-под виски.

Говорю вам "программы для накрутки сердечек в контакте скачать"это самая настоящая армия, возникшая неизвестно откуда, прекрасно организованная и "песня скачать пятница"с таким боевым пылом, какой редко увидишь где-либо в наши дни.

Ее уход дал мне возможность сесть в кресло, в котором, останься она здесь, гнездилась "скачать журнал чудесные мгновения"бы до скончания века.

Этот гениальный ход дал России возможность "скачать нагано школа"выжить, но Земятин не пожинал лавров.

Солдатам дали на дорогу черный кофе.

А на следующее "Амбулаторный роман" утро у него уже снимали "Маньчжурский кандидат" отпечатки пальцев в родном полицейском участке и товарищи по работе "Всемирная история войн" отводили от него глаза.

Потом обратно в мягкое и темное.

Он "Шансон для братвы" представил, как Дэвид терпеливо ждет его "какие вклады самые выгодные" за воротами Ричмондского парка по соседству с "Исчезнувший" военным госпиталем, не "Сталинградская битва. Демонстрационные материалы" подозревая, что отец разбил машину и находится в шести милях "Печальный демон Голливуда" от него, под откосом автострады.

Про Пу он решил "Монт-Ориоль" пока не рассказывать.

Опрокинув "Иерусалим. История города в ХХ веке" рюмку, Джеф почувствовал себя лучше.

С первыми лучами холодного ноябрьского солнца к Чиуну явился хранитель Пульян.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

De vazut & savurat 0 Comments

Circa 10% dintre turiştii din România iau acasă prosoape, tacâmuri, ghivece sau alte obiecte din hoteluri

Circa 10% dintre turiştii din pensiunile şi hotelurile din România pleacă acasă cu obiecte din unităţile de cazare – prosoape, tacâmuri, telecomenzi sau articole mai puţin obişnuite, precum furtunul de

De vazut & savurat 0 Comments

VIDEO. BZN promovează România prin clipul „Drumurile noastre” realizat în duet cu Dan Spătaru

Cei doi membri BZN, Jan Keizer & Anny Schilder, au lansat vineri, 3 octombrie 2014, videoclipul „Drumurile Noastre”, piesă emblemă a muzicii ușoare românești și interpretată în duet cu regretatul

De vazut & savurat 0 Comments

La Bacău, pe urmele lui George Bacovia

  În Bacău am ajuns într-o zi capricioasă de vineri a lunii iulie. Dimineaţa ne-a întâmpinat cu soare şi vânt iar oraşul, în liniştea orelor matinale, avea încă aerul somnoros

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta