De sfântul Andrei, se îmbină obiceiuri străvechi
Se spune că Sântandrei este o divinitate geto-dacă, iar creştinii au suprapus imaginea acestuia cu aceea a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Pe 30 noiembrie îi sărbătorim pe amândoi, atât pe sfântul ce a creştinat pe cei de la nord de Dunăre, şi divinitatea personificată prin lup.
Petrecerile organizate de Sântandrei, celebrând vinul proaspăt fermentat şi roadele câmpului strânse în cămări şi magazii, erau în vremuri vechi similare revelionului de azi. Pentru a se feri de spiritele rele, de strigoii ce ieşeau în lume tot la vremea aceasta, tinerii se foloseau de usturoi.
Unele petreceri din satele de azi se numesc chiar Păzitul usturoiului şi au loc în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie. Toată noaptea tinerii dansează, iar dimineaţa îşi împart usturoiul şi, plini de veselie, se întorc la casele lor. Usturoiul privegheat în această noapte se păstrează tot anul, fiind folosit doar ca leac pentru boli, farmece, descântece.
După ce sărbătorim la oraşe Halloween-ul occidental, haideţi să mergem într-o pensiune dintr-un sat tradiţional, şi să reînviem şi o tradiţie veche românească. Veţi găsi cu siguranţă câţiva bătrâni ce au în “taşcă” poveşti cu strigoi şi alte spirite reînviate.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
„Fata cu Ie” a purtat în 2018 câte o ie în fiecare zi
Christine Cioboată este jumătate săsoaică, dar una dintre marile sale pasiuni sunt iile românești. Și pentru că oricum purta multe ii, și-a dat provocarea ca în fiecare zi a lui
Traditii & Folclor
Folclorul romanesc reprezinta totalitatea creatiilor culturii spirituale romanești, sintagma referindu-se la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei în interiorul granitelor tarii. Avem astfel cantece populare, legende,
Noaptea Sfântului Andrei e, după tradiție, Halloween-ul românilor
Noaptea Sfantului Andrei ar trebui să fie declarată Halloween-ul românilor, având în vedere tradițiile mitice, multe din ele încă respectate, care s-au transmis de pe vremea dacilor. Venirea lupului,






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!