DOVLEACUL de Halloween nesculptat poate fi 100% RECICLAT

DOVLEACUL de Halloween nesculptat poate fi 100% RECICLAT

Octombrie este, în fiecare an, o lună a „masacrului dovlecilor”, după ce sărbătoarea Halloween sau All Hallows (în română: Ziua tuturor Sfinților) a fost adoptată de o lume întreagă. Distracția și decorurile spectaculoase se transformă, de fiecare dată, în mii de tone de deșeuri care ajung la gropile de gunoi. Specialiștii în reciclare ai companiei de salubritate Brai-Cata spun, însă că dovlecii pot fi refolosiți și reciclați 100%, prin diverse metode, mai ales dacă nu au fost sculptați.

Pe 31 octombrie se sărbătorește în fiecare an Halloween, așa că dovlecii sculptați sau pictați, vrăjitoarele zburătoare și pânzele de păianjen devin decor pentru case, curți, restaurante și magazine. Până aici nu există nicio problemă pentru mediu, dacă aceste decorațiuni sunt cele folosite și în anii precedenți. Probleme apar atunci când decorurile, și mai ales dovlecii naturali ajung în containerul pentru deșeuri menajere și, ulterior, la groapa de gunoi.

„De cele mai multe ori, aruncarea dovleacului în același container cu deșeurile menajere este opțiunea la îndemână, dar aceasta nu face decât să mărească inutil cantitatea de deșeuri ajunsă în depozitele pentru deșeuri mixte reziduale. Fiind vorba despre un produs 100% vegetal, acesta poate fi refolosit complet după încheierea sărbătorii, sub formă de preparate culinare sau ca hrană pentru pământ, dacă este depozitat în compostor. În primul caz, însă este nevoie de un dovleac întreg, nesculptat, care să nu își modifice calitățile în perioada în care a fost utilizat ca decor. Pentru distracția întregii familii dovlecii pot fi transformați în obiecte de speriat și dacă le pictăm coaja sub formă de măști de groază”, este de părere managerul companiei de salubritate Brai-Cata, Bogdan Constantinescu.

Specialistul a făcut o listă cu 10 opțiuni prin care dovleacul de Halloween poate fi reciclat în totalitate:

GĂTIREA DOVLEACULUI

– Prepararea dovleacului după Halloween este prima și cea mai eficientă opțiune de reutilizare a acestui aliment cu foarte multe beneficii pentru sănătate. Pentru a putea prepara supe sau prăjituri este nevoie de dovleci întregi, având în vedere gradul ridicat de perisabilitate al dovlecilor sculptați și expuși la căldura unei lumânări amplasate în interior.  

– Semințele dovleacului, curățate de miez și sărate, pot fi coapte în cuptorul aragazului, devenind o gustare sănătoasă.

COMPOSTAREA

– Dovlecii reprezintă 90% apă, deci se descompun rapid, așa că bostanii sculptați sau resturile rămase după preparare sunt compostabile. Condiția este să fie îndepărtate din interiorul lor orice lumânări și decorațiuni anorganice folosite pentru decor, înainte ca dovleacul să fie mărunțit și depozitat în compostor. De asemenea, dacă nu ați scobit dovleacul și nici nu vă plac preparatele din el, asigurați-vă că îndepărtați toate semințele de dovleac înainte de a-l mărunți și a-l pune în compostor, dacă nu vreți să crească un lăstar de dovleac chiar în recipientul de compost.

REFOLOSIREA

– Dacă nu aveți o grădină sau un compostor și nici nu vă place dovleacul preparat, îl puteți transforma într-un ghiveci eco pentru o floare de la fereastră, aflată într-un vas banal, din plastic.

– Tăiat în două și așezat, spre exemplu, între crengile unui copac din curte, grădina blocului sau parc, dovleacul în care au fost lăsate și semințele devine un bun alimentator pentru păsări.

– Semințele curățate și uscate pot fi oferite prietenilor care au grădină, pentru a fi plantate în primăvara următoare, dacă nu vor fi coapte.

– Tăiați în bucăți, dovlecii pot fi hrană pentru unele animale sălbatice, așa că pot fi puși în alimentatoarele speciale de pe munte.

– Înainte de a fi transformați în compost, dovlecii goliți de semințe pot deveni suporturi pentru un mănunchi tomnatic format din frunze și ramuri uscate.

– Dacă nu aveți compostor, puteți îngropa dovleacul, săpând o gaură în care acesta să încapă în totalitate. După ce așezați dovleacul în interior, acoperiți-l cu pământ și lăsați natura să-și urmeze cursul. Pe măsură ce dovleacul se descompune, va îmbogăți solul, ceea ce este minunat pentru flori și plante. Și în acest caz, mai întâi trebuie să scoateți semințele.

Autor: Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Traditii & Folclor 0 Comments

Știi legenda Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir?

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 octombrie. Trupul său a fost îngropat pe locul unde urma să fie ridicată o biserică.

Traditii & Folclor 0 Comments

Meşteşuguri româneşti

Intr-o lume in care tehnologia a acaparat vechile traditii populare, am pornit anul acesta o lista a vechilor mestesugurilor populare, pentru a nu uita mostenirea uimitoare pe care generatiile trecute

Romania nestiuta 0 Comments

Stâna Ștefanu, obiectivul turistic de neratat de pe Transalpina

Cu prima ocazie când ajungi pe Transalpina trebuie neapărat să vizitezi Stâna Ștefanu. Te așteaptă acolo bucate tradiționale proaspete și gustoase, un muzeu de ii și obiecte tradiționale, trei câini

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta