Expoziție Cora Postelnicu, 23 oct – 13 nov
În perioada 23 octombrie- 13 noiembrie 2014, ELITE ART GALLERY este gazda unei inedite expoziții personale, semnată CORA POSTELNICU. Vor fi expuse o serie de lucrări tridimensionale și bidimensionale, figurative, realizate în tehnica papier mâché, despre care autoarea ne mărturisește: ”Când spui sculptură, te gândești la bronz, lemn sau piatră, însă hârtia, cu fragilitatea ei aparentă, poate fi mai rezistentă decât lemnul, pentru că are armătură, iar straturile sunt îmbibate cu cleiuri care îi dau rezistență. Hârtia e un material foarte cuminte, poți să-l modelezi prin adăugare, poți tăia din el- când s-a uscat, până ajungi la forma pe care o vrei ”.
Obiectele Corei Postelnicu vor fi însoțite de schițe și desene, care vor detalia universul dinamic, colorat și particularizat al personajelor tridimensionale.
Născută în 1970 în București, Cora Giodîc-Postelnicu este absolventă a Universității Naționale de Artă București, la clasa profesorului Mihai Buculei. Devenită membra Uniunii Artiștilor Plastici din România, Cora Postelnicu expune în diferite locații și contexte, din care enumerăm:
EXPOZIȚII PERSONALE:
Ø 2000, Galeria Căminul Artei, parter, București, Galeria Casa Radio, București;
Ø 2001, Renee’s Gallery, Ostersund,Suedia; Folkets Hus, Ostersund, Suedia;
Ø 2007, Barka Saffron, București.
EXPOZIȚII DE GRUP:
Ø 1993, Expoziția Academiei de Artă, Sala Dalles, București;
Ø 1995, Galeria Galla, București; Centenarul Academiei, Teatrul National, București; Salonul Național de Miniatură Textilă, Galeria Apollo, București;
Ø 1997, Salonul National de Sculptură, Galeria Orizont, București;
Ø 1998, Salonul de Artă, Sala Dalles, București, Bienala Națională de Textile, Galeria Apollo, București; ,,Dante in România’’ Galeria Apollo, București;
Ø 1999, Expoziție Inaugurală, Galeria Leda, București; Salonul Național de Sculptură Mică, Galeria Orizont, București; Galeria Muzeului Literaturii Române, București;
Ø 2006, ”Deceniul 1 – generatia ’97”, Complexul Muzeal Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia.
Expoziția va fi la dispoziția publicului în intervalul 23 octombrie- 13 noiembrie 2014, în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 19:00, iar sâmbăta în intervalul 11:00- 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15, Sector 1, București.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Avem Carnaval la Sibiel, 7-9 martie 2014
Tradiţia carnavalurilor săseşti continuă în Transilvania şi anul acesta, iar Carnavalul de la Sibiel, cea de a patra ediţie, este aşteptat cu mare drag mai ales de localnici, pentru cele
La Londra, petrecem Sărbătorile în stil victorian
Sfârșitul anului 2015 ne găsește puțin mai triști și poate că mai responsabili. Dar optimismul și încrederea în victoria binelui asupra răului nu trebuie să ne părăsească, mai ales că
Artizanat pentru casă și suflet
Cele mai bune perioade pentru a descoperi creativitatea românilor sunt târgurile tradiționale din perioada sărbătorilor. De Crăciun, de 1 & 8 martie, în preajma Paștelui și a altor festivaluri






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!