Incomingul poate salva turismul românesc, după criza coronavirus
Asociația Incoming România, în numele membrilor săi – 33 de operatori în turismul internațional, specializați în turismul de incoming în România (primire de turiști străini în țară) – își exprimă îngrijorarea față de criza actuală, generată de pandemie și solicită autorităților române să privească în ansamblu problemele economice cu care ne confruntăm și să sprijine toți agenții economici care vor să reziste, să supraviețuiască și să se pregătească pentru revenire și recuperare, după terminarea crizei, se arată într-un comunicat de presă transmis de consiliul director al sociației.

Criza și măsurile necesare luate de autorități, cu restricțiile aferente au lovit și în turismul românesc în totalitatea și complexitatea sa: hoteluri, restaurante, companii de transport turistic, muzee, agenții de turism (de outgoing, de business și corporate, de evenimente, de incoming, de turism intern, sisteme de rezervări on line pentru bilete de avion și cazări, vânzare bilete de avion etc.), ghizi de turism sau magazine de suvenire.
„În momentul în care nu ne mai putem desfășura activitatea, e clar că suntem toți afectați și nu este nevoie de acte justificative pentru acest lucru, e nevoie de recunoaștere a problemelor noastre și de măsuri economice concrete de susținere și sprijin.
Dacă agențiile de turism care desfășoară și organizează turism de incoming vor diparea, atunci destinația „Romania” pentru turiștii străini va fi ștearsă de pe harta mondială a destinațiilor sau va fi total nesemnificativă pentru turismul internațional post-criză.
Turismul de incoming (pentru vacanță; pentru afaceri) este singurul care poate aduce încasări valutare în țară și alături de turismul intern, sunt cele care pot susține și dezvolta infrastructura turistică (hoteluri, restaurante, muzee, mânăstiri, transport turistic intern, etc) din România. Post-pandemie, România va avea nevoie de cât mai multe afaceri de succes, printre care se număra și operatorii de incoming, care să aducă valută în țară și să contribuie la ieșirea din recesiune a țării”, se arată în comunicatul Asociației Incoming România.
Membrii acesteia declară că susțin toate propunerile și inițiativele asociațiilor, federațiilor și patronatelor din turism, transmise autorităților și sunt adepții solidarității și unității. Reprezentanții asociației au convingerea că „trebuie să rezistăm și să supraviețuim împreună, să fim pregătiți pentru renaștere și revenire după criză. România are și va avea nevoie de turiști străini, avem prea multă frumusețe (ex.: destinația România a fost promovată intens de Prințul Charles de Wales), și inedit în turismul românesc ca să nu le protejăm și să ne pregătim pentru viitor”.
Autor: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
20 de cereri ciudate ale turiștilor americani
Zicala ”clientul nostru, stăpânul nostru” se aplică și în cazul agențiilor de turism, însă, în unele cazuri, cererile depășesc chiar și cele mai bune intenții ale operatorilor. Conform travelpulse.com, fără
Vedetele au dat năvală la distracție în siguranță, în Malta
Malta, situată la intersecţia rutelor comerciale din Mediterana, a aparţinut Cavalerilor Ioaniţi aproape 300 de ani și este recunoscută pentru amalgamul său de istorie, tradiţii şi religie. De altfel, insulele
Patru fotografi îți vând câteva trucuri ca să obții cele mai bune cadre de iarnă
Ne-am obișnuit să imortalizăm în fotografii cam orice, cu camera DSLR sau direct cu telefonul. Însă iarna e nevoie să respectăm câteva reguli speciale, pentru că apar situații pe care






0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!