Richiș, satul sibian în care preoții l-au îmbrăcat pe Sf. Ioan Botezătorul
Biserica din satul sibian Richiș este un loc al ciudățeniilor. Pe pereții acesteia se văd și acum urmele făcute de degetele păcătoșilor puși să se căiască, iar în interiorul ei, la tot pasul, e plin de figurine bizare. Mai mult, statuia Sfântului Ioan Botezătorul a fost îmbrăcată de preoți, pe motiv că femeile nu se pot concentra la slujbe.
Figuri horror sculptate și ascunse sub tencuiala groasă

Așa arată una din figurinele stranii din interiorul bisericii fortificate
Biserica fortificată din Richiș a fost construită în anul 1.400, mai întâi
ca lăcaș catolic, așa că aceia care au realizat-o nu au făcut economie la decorațiuni și la podoabe. Când sașii au transformat-o mai târziu în biserică evanghelică, decorurile opulente nu-și mai găseau locul și au fost acoperite cu un strat de var, gros de un deget. Minunile de pe pereți au ieșit la iveală 500 de ani mai târziu, când sătenii au curățat cu periile, la îndemnul unui preot, toată tencuiala care le ascundea. Atunci au fost descoperite și figurile umane horror, unele cu coarne, sculptate în piatră în colțurile bisericii. În 1990, când sașii au plecat din țară, Johann Schaas, unul dintre cei mai vechi locuitori ai satului, a fost numit curator al bisericii din Richiș. Prim ul său gând a fost să afle unde sunt figurile ascunse și ce reprezintă ele.
A găsit foarte multe, unele cu coarne, altele purtând frunze. Atunci le-a botezat <drăcușori>, conform celor povestite chiar de el. Nouă ani mai târziu, curatorul a reușit să dezlege misterul. O turistă din Elveția, care studiase la facultate acest stil de artă, i-a spus că figura cu frunze reprezintă o zeitate celtică numită <Omul verde> sau <Grunemann>, un fel de talisman care te apără de duhurile rele și le spune oamenilor să păstreze pământul așa cum e dacă vor să supraviețuiască. De atunci bărbatul nu le-a mai zis drăcușori, ci omuleți verzi.
Una dintre statui poartă haine și desagă
Altarul reprezintă însă cea mai frumoasă parte a bisericii. Icoanele pictate pe el, care redau scena răstignirii lui Iisus sunt străjuite de sculpturi spectaculoase, de chipuri de îngeri și de ornamente extrem de fine. Iar de o parte și de alta a lui tronează două statui impresionante: cea a Sf. Ioan Botezătorul (în stânga) și cea a Sf.Pavel (în dreapta).
Prima e însă cu adevărat deosebită. Potrivit poveștilor lui Johann Schass, aceasta a fost îmbrăcată de localnici și de unul dintre preoți și i s-a pus și o desagă, în urmă cu peste 100 de ani, pe motiv că femeile venite la biserică nu erau atente la slujbă, ci la formele statuii care, pe atunci, era acoperită sumar, doar cu o bucată de piele, în jurul brâului. Dovada: hainele de pe statuia Sf. Ioan Botezătorul se mișcă precum un carton, în timp ce ale Sf. Pavel sunt sculptate, ca și statuia.
În loc de mătănii, păcătoșii făceau găuri în pereți cu degetul
Oamenii locului nu aveau nici pic de milă față de păcătoși
și îi pârau imediat la consiliul bisericii, care îi pedepsea punându-i să stea în genunchi duminica, la intrarea în lăcaș și să răsucească degetul mare pe perete, câte o zi întreagă. Astfel, cei pedepsiți erau dați ca exemplu întregului sat. Gropițele lăsate de degetele lor răsucite de mii de ori, până rămâneau fără amprente, se văd și acum pe coloanele care străjuiesc intrarea principală a vechii biserici (foto dreapta).
Biserica – Biserica fortificată din Richiş
Text și foto: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
10 teme noi pentru bradul de Crăciun și Sărbători de poveste
Tendințele din modă dau tonul și în materie de decorațiuni de Crăciun, iar dacă ținem cont de diversitatea de pe podiumuri, e ușor de înțeles de ce avem atâtea
Bilanț: Spray-ul lacrimogen, cea mai căutată armă de autoapărare, în starea de urgență
Spray-ul lacrimogen a fost cea mai căutată armă de autoapărare, în cele două luni care au trecut după instituirea stării de urgență, conform bilanțului realizat de 762.ro, în privința obiceiurilor
Barcă de salvare pentru turism: TVA de 5% și acces la fondul de investiții
Ministerul Turismului a stabilit, pentru perioada septembrie-decembrie 2018, mai multe măsuri pentru îmbunătățirea activității sectorului de turism din România, printre care se numără reducerea TVA la 5%, pentru activitățile și
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!