28 martie 2017 Comentarii 0 Turism Club

Maya in Wanderland: o mamă și fiica ei de șase ani, într-un an sabatic

Cezarina este din Alexandria, dar și-a petrecut ultimii 11 ani în Damasc (Siria), Egipt și Maroc. În noiembrie 2016 și-a luat fiica de șase ani, Maya, și a plecat să îi arate lumea, în ceea ce numește ea un an sabatic, înainte ca micuța să înceapă școala, cel mai probabil în București.

Cezarina Pomojnicu are 39 de ani și este plecată din noiembrie 2016 într-o excursie de un an prin Dubai, Nepal, India, Malaezia, Vietnam, China, Taiwan, Japonia, Iran, Tanzania, Zanzibar, Namibia, Peru, Bolivia și Argentina. Anul sabatic e un cadou pe care Cezarina i-l face fiicei ei, Maya, înainte ca aceasta să înceapă școala.

Femeia, de loc din Alexandria, a făcut studii postuniversitare de limba arabă la Damasc, iar în timpul liber făcea plimbări lungi. Așa a ajuns să știe Siria ca-n palmă, după cum spune. A cucerit apoi Egiptul, Iordania și chiar Irakul, iar dacă n-ar fi izbucnit războiul în 2003 poate că anii frumoși petrecuți în țările arabe s-ar fi prelungit până acum.

A lucrat apoi în Egipt și Maroc ca director de marketing și vânzări pentru hoteluri de lux, cu o pauză de patru ani în București, iar în 2013 s-a întors în Maroc. În 2010 a apărut pe lume Maya, căreia Cezarina a știut de când avea fata doi ani și jumătate ce cadou de început de școală să îi facă, așa că a economisit continuu bani, pentru a i-l putea oferi.

Așa că, atunci când Maya avea șase ani, și-au luat fiecare câte un rucsac și pe oița Fluffy și au pornit în aventură. Au călătorit, în cele trei luni de până acum, cu bicicleta, motoreta, ricșa, mașina, barca, feribotul, autobuzul, trenul, măgarul, cămila și avionul. Cezara glumește că mai lipsește racheta de pe listă.

Uneori, când obosesc, le ajunge dorul de casă, mai ales de ciorba de perișoare făcută de bunica și de locurile de joacă din Parcul Tineretului. Dar spun că le trece repede, după un somn bun.

Acum fetele sunt în Vietnam, țară de care sunt deja îndrăgostite, și au povestit pentru Turism Club cum a fost vacanța mamă – fiică de până acum, cu bune și cu puțin mai grele. Postează poze și povești din aventura lor pe pagina de Facebook Maya in Wanderland.

Pentru a afla mai multe despre aventura lor neobișnuită, am vorbit cu Cezara pe chat și i-am adresat câteva întrebări care mă frământau. Iată ce-a răspuns:

Cum ţi-a venit ideea călătoriei?

Cred că visul de a hoinări prin lume ne bântuie pe toţi la un moment dat. La mine s-a manifestat după venirea Mayei pe lume. Mi-am dorit forte mult să îi arăt lumea înainte de a intra în rândul învăţăceilor. Aşadar în 2013 am acceptat un nou proiect profesional în Maroc pentru a finanţa călătoria noastră.

Când i-ai zis prima dată Mayei despre planul tău? A înţeles despre ce e vorba? Cum a reacţionat?

Maya mă aude vorbind de marea noastră aventură de la doi ani şi jumătate. Deşi era, cu siguranţă, o idee abstractă pentru ea, având un scop clar în minte, a înţeles că mama lucrează ore lungi pentru a pregăti misterioasă explorare. A înţeles că unele sacrificii trebuie făcute şi a dat dovadă de multă înţelegere şi răbdare.

Cum vă petreceţi zilele? Îmi imaginez că nu sunt toate la fel, dar aveţi un moment, un obicei, pe care îl respectaţi cu stricteţe?

Rutina a fost eradicată în momentul când am pus picioarele în avionul Casablanca – Dubai. Totul este organizat în ultima clipă, alegerea oraşelor sau a regiunilor de vizitat într-o ţară. Rareori am petrecut mai mult de trei zile într-o locaţie, în majoritatea ţărilor. Singura rutină în acest timp a fost împachetatul şi despachetatul rucsacului. În afară acestui ritual, totul e diferit de la o zi la alta. Ne puteţi găsi gâdilând trompa unui elefant, gătind în stradă o specialitate locală, dând o tură prin oraş pe motocicletă, vizitând vreo pagodă sau templu, căţărându-ne în copaci prin pădurea tropicală sau jucându-ne cu alţi copii în parc. Seara târziu, în pat, tragem linie şi ne minunăm, după un duş cald şi spălatul dinţilor bineînţeles.

Cum procedezi cu cazarea la hoteluri, pensiuni? Faci rezervările din timp sau mergeţi pe spontaneitate?

Cum destinaţiile sunt hotărâte doar cu câteva zile înainte, hotelurile sunt rezervate cu o zi înainte, uneori chiar în aceeaşi zi de dimineaţă. Ne folosim de Booking, Agoda, Expedia, Airbnb şi poate în Japonia şi China vom încerca şi Couchsurfing.

Spuneai că nu e uşor să petreci 24 din 24 cu un copil care a fost răsfăţat de bunică şi de bonă. Când apar astfel de situaţii?

Sunt momente în care nu ne înţelegem. Conflictele au abundat la începutul călătoriei când totul trebuia să se întâmple atunci, acolo şi pe placul Mayei. Relicve ale răsfăţului bunicii în România şi ale Zakiei în Maroc (doamna care avea grijă de Maya după şcoală). Cu timpul şi cu stăruinţă mea, a înţeles că suntem două în această barcă şi că avansăm mai repede şi mai plăcut dacă vâslim în aceeaşi direcţie. La început, pentru a împăca şi capra şi varza, aveam zile dedicate fiecăreia dintre noi. Când era ziua Mayei făceam activităţile pe care şi le dorea ea (ce implicau de cele mai multe ori animale, parcuri şi locuri de joacă), când era ziua mea ne desfătăm cu cele mai tentante delicatesuri locale sau vizitam câte un obiectiv turistic de neratat. Lucrurile s-au mai aşezat acum şi ne permitem luxul de a petrece zile mixte.

Mergeţi mult pe jos? Cum face faţă Maya efortului fizic?

Mersul e singurul mijloc de locomoţie care îţi permite să caşti gura pe-ndelete, fie în natură sau în centre urbane. Aşadar, mergem fără teamă şi limită. Maya se mai plânge când urcăm la deal sau la munte, dar nu a renunţat niciodată. În Himalaya, urcam până la nouă ore pe zi şi de multe ori ea era în fruntea plutonului.

Maya vorbeşte şi română? Voi în ce limba vorbiţi?

Sigur, vorbim şi română. Fiind o limbă mai puţin cunoscută, o utilizăm în mod strategic, când avem ceva confidenţial de comunicat. Altfel, vorbim mai mereu în engleză, limba în care se simte cel mai în largul ei. Avem deseori ocazia să practicăm şi franceza şi mă surprinde că o vorbeşte încă foarte bine.

Cu cine v-aţi împrietenit pe traseu?

Am pierdut numărul. Maya se amuză mereu de replica mea de final: „Keep in touch”. Acum chiar o anticipează şi-o rosteşte în locul meu chiar dacă nu e necesar uneori! Prietenul ei favorit a fost Then, un băieţel de 7 ani super simpatic de naţionalitate chineză care locuia cu părinţii în Kuala Lumpur.

Care e povestea şopârlei din Jaipur pe care Maya a salvat-o?

Şopârlă din Jaipur stătea nemişcată într-un bazin gol. Am crezut că stă la soare ca orice reptilă cu sânge rece, să se încălzească. Însă, după ce am terminat de vizitat fortul, am găsit-o în acelaşi loc, dar cam tristă. Crezând c-a făcut insolaţie, Maya a luat-o din bazin şi a dus-o pe iarbă la umbră să-i dea apă. Zeci de copii și adulţi s-au strâns în jur să vadă deznodământul. Din păcate, şopârlă şi-a dat duhul la scurt timp după. E posibil că soarele Rajastanului să-i fi venit de hac.

Ce aţi vizitat până acum? Cum arată un top 5 al locurilor văzute?

Maya încă visează la Nepal. Avem amintiri frumoase din toate cele patru ţări vizitate până acum (Dubai, Nepal, India, Malaezia). Ce-mi vine în minte acum sunt satele tradiţionale din Munţii Himalaya (Ghandruk, Nepal), Fortul şi noaptea petrecută sub cerul liber în deşertul din Jeisalmer (India), Fortul Mehrangarh şi oraşul albastru din Jodhpur (India), trekkingul din jungla tropicală Taman Negara (Malaezia), copacii înţesaţi cu licurici în Kuala Selangor (Malaezia).

Ce aţi mâncat pe unde aţi fost? Ce i-a plăcut Mayei cel mai mult?

Amândouă suntem intolerante la gluten, iar eu şi la produse lactate. Însă în gastronomia asiatică găseşti multe alternative gluten-free. Deşi eu sunt o gurmandă şi degust cu plăcere orice specialite locală, Maya nu acceptă cu uşurinţă mâncarea condimentată. Suplimentăm mult cu fructe specifice locului. Amândouă împărtăşim o pasiune comună pentru Mochi sau Daifuku, desert de origine japoneză din orez lipicios şi alte bunătăţi pe care l-am gustat pentru prima oară în Kuala Lumpur şi pe care l-am regăsit şi în Saigon (Ho Chi Minh, Vietnam)

Aţi întâmpinat dificultăţi, provocări pe undeva?

Vrând nevrând porneşti într-o astfel de călătorie cu temerile şi prejudecăţile unei societăţi care crede că peste tot unde vei merge vei fi furat, agresat, hărţuit, privat de libertate etc. Nu s-au ivit încă astfel de ocazii. Până acum, nu am întâlnit decât oameni primitori, calzi, dornici să te ajute în orice situaţie şi la orice oră. Trebuie să fii excesiv de naiv şi crescut în pluş ca să te pui în pericol. Dar asta e valabil şi acasă.

Care sunt cele mai faine experienţe pe care le-aţi trăit?

Nu suntem adeptele sporturilor extreme, dar fiecare zi ne îmbogăţeşte viaţa cu o activitate nouă. O simplă ieşire se poate termina glorios cu o vizită imprevizibilă la un localnic, o lecţie de zburat zmei, prins broaşte şi melci, recitat texte budiste într-o pagodă alături de alte zeci de credincioşi, muls capre sau călărind cămile.

Vezi vreo diferenţa la Maya, din punctul de vedere al comportamentului, de când aţi plecat? Dar tu, simţi că te-ai schimbat cumva?

Maya devine din ce în ce mai abilă şi receptivă pe zi ce trece. Acum îşi permite să creeze paralele între ţările vizitate, să-şi exprime preferinţe în alegerea destinaţiilor, hotelurilor sau activităţilor. Se orientează mai uşor în spaţiu, îşi ia repere şi se simte în largul ei mai oriunde. Aeroporturile, gările, porturile nu mai au multe secrete pentru ea. Însă încă mai lucrăm la îmblânzirea timidităţii, care apare mai ales dacă are de-a face cu multe persoane noi deodată.

Spre deosebire de începutul călătoriei, când eram puţin tensionată, acum mă simt mult mai sigură pe mine şi mai ales pe noi. Nu mă mai lamentez din nimic şi accept lucrurile aşa cum sunt, având convingerea că nimic nu-i întâmplător şi că o nouă experienţă ni se pregăteşte.

Ce speri să înţeleagă Maya din această călătorie? Cum ţi-ai dori să o transforme? Cu ce vrei să rămână?

Am pornit în această călătorie cu speranţa că experienţele trăite îi vor modela caracterul, îi vor stimula imaginaţia, creativitatea şi empatia, îi vor dezvolta comunicarea şi deschide inima către tot ceea ce este diferit, frumos, dureros şi adevărat. Îmi doresc o conturare a inteligenţei emoţionale şi nu o înregistrare mecanică a locurilor vizitate. Prin urmare, nu exercit nici o presiune asupra ei ca să cunoască pe dinafară noţiuni ce ţin de geografie, istorie etc. Pentru mine nu este important să știe toate capitalele ţărilor străbătute, ci emoţiile şi sentimentele ce au încercat-o pe parcursul acestui periplu. Consider că aceste emoţii şi trăiri ne definesc ulterior ca persoane adulte.