O lansare de carte, „Cu sufletul la gură”, de Cristina Chirilă

O lansare de carte, „Cu sufletul la gură”, de Cristina Chirilă

 

 

Notează-ți în agendă că joi, 22 mai, la ora 20.00, trebuie să fii negreșit la ceainăria Serendipity, din Dumbrava Roșie, numărul 12. Cristina Chirilă, doctor în psihologie cu pasiuni multiple precum pictura, cinematografia și literatura, își lansează cu emoție prima carte.

La Serendipity te vei așeza într-un leagăn, vei savura ceaiuri aromate și turtă dulce ca-n copilărie și-ți vei stimula intelectul răsfoind paginile cărții „Cu sufletul la gură”.

Evenimentul va aduce laolaltă numai oameni frumoși, iar Cristina Chirilă îți va semna cartea, pe care o poți cumpăra și în momentul lansării, dar și din librării, și îți va face cadou un adiobook în lectura actriței Cătălina Mustață, ca să trăiești mai intens scriitura.

“Cu sufletul la gură” este un roman autobiografic fictiv cu intrigi amoroase, o corespondență  din care reies cât se poate de frust dorințe și voluptăți, un roman care urmărește drumul chinuit, plin de răzgândiri, sinuos și agonizant al unei puștoaice îndrăgostite de un artist care suferă de o tulburare psihică, o carte despre artă și legătura ei cu nebunia, despre moralitate, despre perversitatea sistemului, despre vulnerabilități, despre dinamica duală și conflictuală a naturii umane, despre neliniști și sex.

“Cu sufletul la gură” se dorește a fi un roman al iubirii absolute. Al iubirii care trece prin tot ce e în sufletul unei femei, de la fenomene legate de corporalitate și afecte, la  intimitatea unei relații profunde, de la dorință și excitație sexuală la temeri, resemnări, la o intimitate caldă și senină. O iubire care trece prin visele și obsesiile ei, prin parfumul, prin lenjeria ei, de la admirație la gelozie, de la iubire la deznădejde, de la divinizare la reificare. E genul de carte care “oripilează făpturile de pension și dă cu tifla celor care cred că sexul se face doar cu lumina stinsă și eventual în aceeași zi a săptămânii”.

Serendipity e o ceainărie pitită între ziduri acoperite de iederă și tufe de trandafiri, unde te poți ascunde de zgomotul și agitația Bucureștiului, un loc ideal pentru o astfel de lectură. Așa că dă ”join” la evenimentul creat pe Facebook și ne vedem joi, la 20, la Serendipity.

 

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Serbările Zăpezii și Sfântul Valentin la Borșa

În perioada 13-15 februarie, în Borşa, Maramureș, au loc Serbările Zăpezii 2015. Este deja cea de a XII-a ediţie și localnicii de-abia așteaptă evenimentul. Și turiștii sunt așteptați la Borșa,

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Revelion de epocă La Historia de Sudamerica

Revelion de bon-ton La Historia! Vino să strălucești în această seară specială, elegantă, fermecătoare, pentru anul 2015! Meniul sofisticat și în același timp foarte rafinat conține ruladă de pui cu

EVENIMENTELE LUNII 0 Comments

Petrecere-surpriză pentru Elena Merișoreanu și Claudia Ghițulescu, la Malta Travel

Cântărețele Elena Merișoreanu și Claudia Ghițulescu au vrut să profite de prima zi a Târgului de Turism pentru a-și alege următoarea destinație de vacanță și s-au ales cu o petrecere-surpriză,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta