Pictori care știu drumul spre suflet, reuniți în Munții Apuseni
Ca să spui dacă-ți place o pictură nu ai nevoie de studii de specialitate. E nevoie doar ca desenul respectiv să facă într-un fel și să-ți ajungă direct la suflet. Nu contează cine l-a realizat sau ce a vrut să spună, dacă ție nu-ți încălzește inima! Picturile pe care ți le prezentăm în continuare sunt, după gustul nostru, unele cu suflet, care par că vin de undeva, din vremuri îndepărtate, dar sunt cât se poate de actuale, având în vedere tinerețea autorului.
Colecția reunită în colajul de mai jos aparține tânărului artist Radu Goia, pe care l-am întâlnit în aceste zile, în tabăra de pictură ”Transfigurări Picturale”, care se desfășoară până pe 15 septembrie, la Pensiunea ”Sub Piatră”, din Sălciua de Jos, județul Alba. Ca ele sunt însă multe alte tablouri realizate de artiștii care și-au dat întâlnire în Apuseni, printre semnăturile deja consecrate aflându-se: Irina Ciobanu, Gheorghe Coman, David Croitor, Radu Goia, Martina Grigoriță, Rareș Kerekeș, Lucia Juncu, George Păunescu, Claudia Schițelea, Nicu Stanciu, Doina Știci, Mihai Șerbănescu, Constantin Tanislav, Cornel Vana și Ami Vasilescu.
Aflat deja la editia a-III-a, evenimentul organizat de pictorii Ami Vasilescu și Radu Goia vizează promovarea prin artă a acestei minunate zone turistice de pe Valea Arieșului, despre care se spune că își dezvăluie frumusețea în fața călătorilor, numai în măsura în care sufletele acestora își doresc să o cunoască.
Printre minunile vizitate de grupul de artiști în această zonă de Sud-Est a Apusenilor se află Peștera Huda lui Papară, Mănăstirea Sub Piatră, Peștera Zmeilor, Cascada Șipote, Masivul Bedeleu, Roșia Montană și multe altele, cât se poate de inspiraționale pentru pictori.
Lucrările realizate în cadrul taberei vor fi reunite într-o frumoasă expoziție de pictură, deschisă de criticul de artă dr. Marius Tița, în Cluj Napoca.
Autor: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Îl ascultăm pe Richard Clayderman la Sala Palatului
Celebrul pianist readuce în prima lună de primăvară romantismul în Bucureşti, prin acordurile pianului său. Pe 19 martie, la Sala Palatului, de la ora 20.00, veţi putea asculta din nou
Începe Festivalul zăpezii şi al gheţii în Harbin, China din 7– 16 ianuarie 2013
Harbin, situat în partea de nord-est a Chinei, casă a unuia dintre cele patru mari festivaluri de gheață și zăpadă din lume.
Din 15 mai, EUROPAfest, la Caffe Festival Ibis
În fiecare seară din perioada 15-22 mai, începând cu 20:00, artiştii din cadrul EUROPAfest, veniţi de pe 4 continente vor susţine concerte live în mijlocul publicului, la Caffe Festival Ibis.









0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!