Ștefania Banea, artistul plastic care poate să deseneze pe aproape orice
În diplome, Ștefania e economist. În realitate, însă, ei îi place mirosul de culori și își lasă vopselurile pe pantofi, pahare, mobilă și pe pereți.
Dacă ai fi întrebat-o pe copila Ștefania Banea ce vrea să se facă atunci când va fi mare, ți-ar fi dat una din aceste variante: pictoriță, șofer de camion sau militar. Mereu colora câte ceva și umbla cu pânzele după ea, savura episoadele de la Telenciclopedia despre pictori și viața lor și visa să ducă viața unui pictor boem. Cât despre cariera de militar, se datora numai uniformei, care o fascina.
Dar pasiunea pentru camioane mergea și mai departe: „Aveam un caiet studențesc împărțit în două. În prima jumătate desenam camioane și în cealaltă jumătate, motociclete. Mi-am lăsat amprenta acestui vis pe trotuarul casei din Jijila, județul Tulcea. Părinții mei au turnat placa de ciment și, fiind încă udă, am desenat un cap de tractor care există și azi, semnat Nou Ștef, așa cum mă semnam atunci pe lucrări”, povestește fata.
A luat câteva cursuri de desen la Clubul Elevilor din Măcin, oraș apropiat de satul natal, unde a avut norocul de profesorul Laurențiu Gheorghe, care i-a dat încredere în ea. Însă soarta i-a mai adăugat câteva opțiuni copilei Ștefania pe lista de „când o să fiu mare”. A urmat un colegiu economic din Galați, apoi Facultatea de Administrație și Management Public în cadrul Academiei de Studii Economice, București, a activat într-un partid politic, apoi alte două joburi în instituțiile de stat.
„La ultimele două joburi s-a produs declicul. Intervenise plafonarea, firea mea creativă nu se regăsea în activitățile mele de atunci. […] Mi-a tras un semnal de alarmă o problemă de sănătate: diabetul insulino-dependent cu cinci injecții de insulină pe zi. M-am rugat să pot face ceva din care să am grijă de sănătatea mea și care să ma apropie mai mult de oameni”, mărturisește fata.
Atunci s-a restartat. Și-a cumpărat culori în ulei și acrilice, pânze, a luat câteva lucrări care constau în picturi pe perete și a început colaborarea cu un atelier pentru care pictează pantofi. „Am început să mă simt eu”, spune acum.
De atunci a pus pensula pe mobilă, pânze, sticle, cutii de lemn pentru sticle de vin, cutii pentru verighete, căsuțe pentru darul mirilor, pahare, pantofi, umerașe, borcane de sticlă, pereți din camere de copii, din grădinițe sau chiar din cafenele. Ba chiar a recondiționat un dulap pentru haine, o masă, un pat, a tapițat și o canapea și niște fotolii, dar a amenajat și apartamente cu totul.
Are câteva reguli pe care le aplică înainte să se apuce de lucru: „Trebuie să am o stare de bine, îmi pun muzică pe fundal, mă închin întotdeauna înainte și stropesc cu aghiazmă locul în care creez. Am și un pitic, trebuie să fie ordine și curățenie peste tot pentru a putea lucra”. Abia apoi își caută spațiul în care să își așeze măsuța sau șevaletul, în funcție de lumină, spațiu și stare. „Și se face noapte fără să realizez”.
Când este foarte concentrată ține gura închisă și strânge din buze, iar mâna stângă, nefiindu-i de folos în momentele alea o ține ba după gât, ba suspendată undeva de haine. Uneori se șterge de culori pe cămașă și se murdărește până la urechi, alte ori lucrează foarte tipicar și poate să iasă direct în oraș în hainele pe care le-a purtat când a pictat.
Am întrebat-o care este partea ei preferată din tot procesul creării unei lucrări, iar Ștefania a răspuns: „Starea în care nu aud nimic, mă ia valul. La peisaje, în special, îmi place enorm partea de cer. Acolo simt că zbor”.
A avut cereri de lucrări pe care le-a refuzat, cum ar fi un șablon de craniu pentru un tatuaj, pentru că îi transmiteau ceva negativ, dar și reacții care au făcut-o să păstreze amintiri dragi despre anumite lucrări: „Cel mai mult mi-a plăcut pictura pe un perete a unui copilaș de un anișor și jumătate. Pe perioada lucrării a stat la bunică, seara l-au adus acasă adormit, iar dimineață a rămas în funduleț și câteva secunde nu s-a mișcat. Apoi s-a dat jos din pat și a început să pupe personajele. Nu mai pleca de acolo”.
Pentru Ștefania, arta pleacă de la cel care o s-o poarte în picioare, o s-o admire pe peretele din sufragerie sau o să se bucure la prima oră, când deschide ochii. Trebuie să știe cum este acel om, ce-l bucură, ce culori îi înseninează privirea, ce lucruri din lumea asta îl emoționează. Așa, fiecare piesă este unică. Doar că pentru ea nu poate să picteze. Deocamdată.
Autor: Oana Racheleanu
Material publicat în ediția de august 2017 a ziarului Turism Club.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Cucerește Cetatea Cârța!
Dacă ai drum pe la Sibiu sau prin împrejurimi, fă câteva opriri în preajma monumentelor istorice, în satele tradiționale și descoperă în tihnă cetățile, bisericile importante și muzeele. Și, orice
Ce alegi să crezi din povestirile locului
Fie că eşti credincios sau ateu, simplu curios sau pasionat de fenomene paranormale, în munţii României ai un mare teren de joacă. La Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul dăm peste
Știați că…
Departe de a fi centre turistice active, zonele care adăpostesc sfincsi par cuprinse de tăcere, cumva uitate în timp. Se vorbeşte astfel despre o aură de auto-protecţie a zonelor, o
1 Comment
Adrian
august 29, 12:54