Archive
Lacul Albastru, Baia Sprie
Lacul Albastru (Maramureş) se găseşte în apropiere de oraşul Baia Sprie, formându-se în urma prăbuşirii unei galerii de mină. Are formă eliptică, aproape circulară, cu raza de 40-45 metri şi
Poiana lui Ştefan, munţii Gutâi
Poiana lui Ştefan, mărginită de Creasta Pietrii, constituie unul din locurile în care natura este, aşa cum uşor se poate observa, perfectă. Şi cum la Baia Mare te afli aproape
La Cazane, faţă în faţă cu Decebalus Rex
Ei da, unde altundeva aţi mai putea avea ocazia de a sta în faţa unuia dintre cei mai vestiţi conducători din istoria României, dacă nu la Cazane?! Defileul, asemenea multor
Evadare în Polinezia Franceză
Pentru noi cei care trăim în România insulele ce alcătuiesc Polinezia Franceză sunt un paradis îndepărtat pentru vacanţe. Drumul cu avionul este lung iar bugetul creşte şi el considerabil. În
Cetatea Dacica Costeşti, Hunedoara
Satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus (jud. Hunedoara), adăposteşte pe dealul numit “Cetăţuia”, la o altitudine de 561 metri, una dintre cele mai însemnate cetăţi dacice din ultimele două secole
Lacul Bolboci, Munţii Bucegi
Lacul artificial Bolboci construit din anrocamente – piatră provenită din cariera de pe Podul cu Florile (muntele Zănoaga) – are un volum util de 13 milioane metri cubi şi îl găsiţi
Cheile Caraşului, Parcul Naţional Semenic
In Munţii Banatului găsim Parcul Naţional Semenic şi rezervaţia Cheile Caraşului care, la rândul său, cuprinde două rezervaţii speologice : Peştera Comarnic şi Pestera Popovat, vestite prin monumentalitatea galeriilor, sălilor
Masivul Ciucaş, Carpaţii de Curbură
Situat la est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen şi Tărlung, Masivul Ciucaş are ca vecini Munţii Tătaru şi Munţii Siriu, Depresiunea Întorsurii şi Munţii Grohotiş. Principalele locuri de cazare
Transilvania Snowkite Festival @ Muntele Mare, 16-20 Ianuarie ’13
Transilvania Snowkite Festival 2013, organizat de Scoala de Zmei, va avea loc in 16 – 20 ianuarie 2013. Locatia este una extrem de frumoasa: Muntele Mare – Muntii Apuseni, cu
Mergem pe alt continent pentru ‘Back to Africa Festival’
Cea de-a doua ediţie a festivalului „Înapoi în Africa” organizat în Kombo South, locații: BatuKunku, Gambia – este programată pentru data de 25-27 ianuarie 2013 şi sprijinită de ARIWA si





