La Flo Adventure School, tinerii învaţă să cunoască temeinic muntele iarna

La Flo Adventure School, tinerii învaţă să cunoască temeinic muntele iarna

A avut recent loc ediţia 2014 a Şcolii de iarnă Flo Adventure School Cluj Napoca, la care au participat 35 de cursanţi. În cele cinci zile de curs, tinerii participanţi au căpătat cunoştinţe teoretice şi au făcut aplicaţii practice privind acordarea primului ajutor, mecanisme de producere a avalanşelor, căutarea victimelor surprinse de o avalanşă, salvare din crevase şi modul corect de deplasare pe munte, frânarea de urgenţă cu pioletul, căţărarea pe pereţi de gheaţă.

Florin Pop Vancea („Flo”), Fondator al Flo Adventure School Cluj Napoca şi Preşedinte al IFBS (International Federation of Bushcraft and Survival) : „Din totdeauna am apreciat performanţa, dorinţa oamenilor de a-şi depăşi ceea ce ei numesc limite. Am învăţat, în cei 27 de ani de când sunt sportiv profesionist şi practic alpinismul, că forţa mentală, cunoştiinţele aprofundate şi echipamentul adecvat sunt reţeta cea mai bună pentru a avea succes în turele montane. Şi în această ediţie am întâlnit cursanţi pe care i-am apreciat pentru determinarea lor de a-şi învinge limitele, de a fi cei mai buni. În acest fel se formează adevăraţii oameni de munte”.

Cristina Derebei (Constanţa), unul dintre cursanţii şcolii de iniţiere în alpinism şi căţărare pe gheaţă: „Şcoala de iarnă m-a ajutat să cunosc muntele aşa cum nu-l ştiam şi a trezit în mine sentimente pe care, cu siguranţă, aş vrea să le retrăiesc. Oamenii pe care i-am cunoscut şi priveliştea au compensat cu siguranţă tot efortul depus. Mi-a plăcut la nebunie şi singurul regret pe care îl am este că am ratat celelalte ediţii”.

Gazdă primitoare şi în acest an a fost Cabana Genţiana ( aflată la o altitudine de 1670 metri, în Munţii Retezat). Florin Constantin Grădinariu, Vice-Preşedinte “Montan Club Floarea Reginei” (deţinătorii Cabanei Genţiana): „Colaborăm de ani buni cu Flo de la Flo Adventure. În fiecare an vine şi se cazează la noi la cabană cu grupuri destul de mari de oameni care doresc să înveţe modul corect de desfăşurare a activităţilor montane.  Ziua îi poartă prin toate colţurile Retezatului şi îi invaţă ce să facă şi ce să nu, iar seara vin la cabana noastră să doarmă; că uneori somnul le mai este înterupt şi de câte o alarmă de noapte, ce să îi faci, aşa se învaţă temeinic lucrurile”.

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

România – 1 Decembrie 2014

Luna decembrie este dedicată sărbătorilor cele mai frumoase de peste an. Iar pentru români, această lună începe cu ziua naţională – 1 Decembrie. Ce poate fi mai frumos? Teoretic, ar

Vacante active 0 Comments

„Experience Bucharest”, evenimentul prin care străinii văd Bucureștiul autentic

Bucureștiul îi uimește, fără îndoială, pe turiștii străini prin clădirile părăsite ce contrastează cu cele noi, luxoase, prin ospitalitatea și prietenia celor ce locuiesc în Capitală, prin petrecerile care se

Turist in Romania 0 Comments

“Împreună suntem o voce!”, un proiect ce vine în ajutorul persoanelor ce suferă de autism

  În lume, una din 68 de persoane suferă de autism. Așa ne arată un recent studiu dat publicității în martie 2014 de către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta