Asociația Incoming Romania, mesaj disperat, pentru salvarea turismului

Asociația Incoming Romania, mesaj disperat, pentru salvarea turismului

Asociația Incoming Romania (AIR) a lansat un mesaj disperat către autorități, pentru salvarea turismului. Printre revendicările orgnizației se numără urgentarea finalizării și aplicării ajutorului de stat pentru turism, prin acordarea granturilor măsurile 1 și 2 și reducerea TVA. Reproducem integral textul care ne-a fost transmis pe adresa redacției:

„Ca să mai existăm și să mai contăm pe harta turistică a Europei, lăsați-ne să primim turiști străini, să muncim și să fim liberi!
În urmă cu câteva zile a avut loc Adunarea Generală a Asociației Incoming Romania (AIR), care a dezbătut activitatea sa din ultimii doi ani și a ales conducerea conform statutului.
În urma dezbaterilor, membrii AIR doresc să transmită către autorități și către piața turistică un mesaj de solidaritate și de chemare la acțiuni mai rapide și mai eficiente pentru susținerea turismului românesc.

Mai rezistăm? Până unde și până când?

Sunt necesare acum măsurile de ajutor aprobate și promise: granturile – măsurile 1 și 2 și urgentarea finalizării și aplicării ajutorului de stat pentru turism. Activitatea de incoming (primire de turiști străini în țară) în mod organizat este aproape nulă de un an și inactivitatea va mai continua probabil și în acest an. Turismul de incoming reprezintă activitate de export pentru țară prin aportul de valută adus în țară de către turiștii care vin și care vizitează România. Doar prin sprijinirea acestui segment vom putea ajunge la un excedent al balanței de plăți în turism (diferența pozitivă între ceea ce cheltuiesc turiștii români în străinătate și ce cheltuiesc turiștii străini care vizitează România). Este un obiectiv pe care-l putem realiza mai rapid dacă există politici coerente în domeniu (ex. TVA redus pentru activitatea de incoming la fel cum primesc și firmele care fac export de mărfuri).
Avem nevoie urgent de sprijin și suținere pentru deschiderea turismului în România și în special a celui de incoming, cu definirea clară a condițiilor: de intrare în țară pentru turiștii străini, de derulare a serviciilor turistice în țară pentru turiști străini și pentru români; a condițiilor în care turiștii străini pot primi servicii medicale pe baza asigurărilor de călătorie. Există multe agenții specializate 100% în activitatea de incoming care au avut în 2020 pierderi de 100%, altele care au avut pierderi de 95-98% față de anul anul 2019.
Ca să mai existăm și să mai contăm pe harta turistică a Europei, lăsați-ne să primim turiști străini, să muncim și să fim liberi!”

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Special 1Comments

«Stând în cap»: 110 fotografii din toată lumea

Sigur știi pozele alea în care turiștii împing Turnul din Pisa, imită statuia lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro sau cuprind Turnul Eiffel între degete. Cristian Băluță (foto) nu

Special 0 Comments

GRANDI NAVI VELOCI, parte a Grupului MSC, a transformat feribotul Splendida în spital plutitor

GRANDI NAVI VELOCI (GNV), parte a Grupului MSC a transformat feribotul Splendida în spital plutitor, complet echipat pentru asistența pacienților cu COVID-19 și a celor convalescenți, din zona Genova (Italia).

La pas prin lume 0 Comments

Meditație în Macedonia – locul perfect pentru relaxare

M-am întâlnit recent cu o prietenă, genul workaholic, care de dimineața până seara se află cu telefonul în mână, cu ochii în laptop și își notează mereu câte ceva în

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta