Au sărit de la 30 de metri, în râul cu crocodili

Au sărit de la 30 de metri, în râul cu crocodili

Situată la granița dintre  Zimbabwe și Zambia, Cascada Victoria – una din cele mai înalte cascade din lume – este un obiectiv pe care nu ar trebui să îl ratezi dacă mergi în Africa de Sud. La fel au considerat și săritorii în apă, Orlando Duque și Jonathan Paredes, un columbian și un mexican  care nu au mers să o vadă însă, ci să sară în apele ei.

foto 2De obicei ei sar de la o înălțime cuprinsă între 26,5 și 28 de metri în competiția mondială Red Bull Cliff Diving. Cu 13 titluri și două recorduri Guinness, columbianul Duque mai are la activ o săritură faimoasă, chiar de pe Statuia Libertății și încă una, de la 28 de metri, în jungla amazoniană. Mexicanul Paredes a reușit să câștige una dintre etapele Red Bull Cliff Diving în 2015 și de curând a devenit vice-campion mondial la Campionatul Mondial de Sărituri în Apă. Duque și Paredes nu au stat pe gânduri când au aflat de Cascada Victoria. Trebuia sa o încerce… De aceea, au urcat până la 30 de metri, într-un loc numit Mosi-oa-Tunya (Fumul care te fulgeră) și au sărit în apa învolburată. Saltul de la Cascada Victoria a fost o premieră pentru cei doi, care nu mai săriseră de la o astfel de înălțime de peste zece ani.

Cea mai mare problemă nu a fost însă înălțimea, ci faptul că râurile Zambezi creează mulți curenți și spumă la suprafață, iar acestea au făcut ca aterizarea în apă, să fie destul de nesigură pentru cei doi sportivi. În plus, stresul a fost mult amplificat de fauna nu foarte “prietenoasă”, în apele acestui râu regăsindu-se crocodili care pot ajunge chiar și la trei metri lungime și pești tigru.

În aceste  condiții, e lesne de înțeles de ce săritura, declarată premieră mondială, a necesitat multă pregătire. Exploratorul sud-african Andrew Kellett a fost cel care o condus proiectul, alături de doi scafandri, trei rafteri și un paramedic. “Să practici săriturile în apă într-un astfel de loc îți arată cu adevărat forța naturii”, a spus Duque la finalul spectaculoasei încercări. «

Autor: Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

Cum vom petrece Anul Nou?

Facem Revelionul 2014-2015 în Dubai! Vacanța de vară se apropie de sfârșit, dar noi, turiști pasionați și călători neobosiți, căutăm deja următoarea destinație. Și cum vara ne facem sanie și

La pas prin lume 0 Comments

Ce zici de un Revelion în Malta, la 20 de grade Celsius?

Dacă vrei să sărbătorești trecerea dintre ani într-un decor de poveste, la temperaturi de peste 20 de grade Celsius, o poți face în Malta, Insula de Miere din Marea Mediterană.

La pas prin lume 0 Comments

Un parc natural din inima Ierusalimului e plin de gazele

O vale cu iazuri, păsări, flori și vegetație uimitoare. Nu te gândi la Delta Bucureștiului, că nu despre ea este vorba! Locul se află în inima Ierusalimului, în Israel și,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta