De pe Pământ, în Rai, în cele mai frumoase stațiuni din Alpi!
Când spui ”cele mai bune stațiuni din Alpi”, te gândești la pârtii nesfârșite, la cabane montane de vis și la schiori din toată lumea.
Toate acestea sunt un fel de standard pentru oricare din stațiunile care aspiră să fie admise în rândul celor 12 destinații de vacanță care fac parte din asociația ”Best of the Alps”: St. Anton am Arlberg, Cortina D’Ampezzo, Chamonix-Mont-Blanc, Gridelwald, Kitzbuhel, Zermatt, Seefeld, Garmish-Partenkirchen, Lech Zurs am Arlberg, Sr. Moritz, Megeve și Davos. Îți prezentăm, acum șase din ele, dar cum iarna e lungă promitem să revenim cu detalii și despre celelalte. Toate sunt de o frumusețe incredibilă.
- Zermatt
Zermatt – Matterhorn este cea mai sudică stațiune din Elveția , cu cel mai fotografiat munte din lume. Aici se adună anual, alpiniști, iubitori de schi, turiști dornici de agrement și prieteni ai naturii, pentru că aerul este proaspăt, curat și limpede, datorită faptului că în acest sat de munte nu au ce căuta mașinile. Zermatt este o adevărată bucată de Elveție, cu hoteluri tradiționale și apartamente confortabile de vacanță, cele mai multe întreprinderi familiale, care le oferă oaspeților lor servicii de înaltă calitate. Turiștii mai pot experimenta bucătăria locală, indiferent dacă o fac la restaurantele hotelurilor, la cele aflate pe traseele de drumeții sau lângă pârtiile de schi, pentru că multe din ele se pot lăuda cu puncte GaultMillau și stele Michelin.
Aici schiorii se pot bucura de pârtii cu zăpadă chiar și vara, pe ghețarul Theodul, lungimea acestora fiind de 21 km. În anotimpul cald sunt la putere însă traseele de drumeții, care totalizează 400 km. În Zermatt există, de asemenea, nenumărate cluburi, baruri și podele de dans pentru oaspeți și localnici.
Faima Zermatt-ului, de stațiune mondială de top, e dată însă de schi, dar și de Matterhorn (4.478 m) – muntele cel mai iconic din Elveția, care a făcut din vechiul sat de munte, un oraș vibrant, fără mașini. Echidistant de la Geneva (230 km) și aeroportul Zurich (230 km), la Zermatt este ușor de ajuns cu mașina de la Geneva (în cea ce privește parcul auto de la Tasch), apoi cu trenul în aproximativ 3 ore, sau cu trenul de la aeroportul din Zurich, în 3 ore și 30 de minute. «
ÎN CIFRE
ALTITUDINE: 1.620 – 3.883 m
LOCUITORI: 5.625
LOCURI CAZARE: 14.219
RESTAURANTE: 156
MAGAZINE: 100+
ASCENSOARE: 54
TRASEE DE DRUMEȚIE: 70 km
PÂRTII DE SCHI: 360 km
AEROPORT: Geneva (45min 3h), Zürich (3,5 ore), Milano (4h)
- Kitzbühel
Numele Kitzbühel a reprezentat întotdeauna două lucruri importante: sport și stil de viață. Primul este dat de o cupă mondială organizată an de an aici, iar al doilea, de orașul pitoresc datând din secolul al XIII-lea. Orașul reușește să țină pasul cu vremurile, să-și motiveze și să-și captiveze oaspeții prin vechea sa istorie cu parfum unic, influențată de Alfons Walde, un celebru pictor austriac care și-a petrecut aici, cea mai mare parte din viață. Dincolo de partea sa artistică, Kitzbühel oferă tot felul de oportunități sportive, unele venite de undeva de la zeci de decenii, inclusiv schi, golf, tenis și ciclism. Kitzbühel și-a câștigat în timp dreptul de a se afla pe harta evenimentelor internaționale mari, mai ales sportive, așa că este vizitat anual de zeci de mii de fani, iar imagini din interiorul său ajung în casele a milioane de telespectatori din toată lumea.
Hotelurile din Kitzbühel sunt la cele mai înalte standarde interna-ționale, oferind o mare varietate de tratamente de înfrumusețare și facilități spa. Orașul face spectacol și la capitolul gastronomie, având cel mai mare număr de restaurante și de bucătari premiați în Tirol, dar și numeroase hanuri tradiționale. «
ÎN CIFRE
ALTITUDINE: 800 – 2.000 m
LOCUITORI: 8.868
LOCURI CAZARE: 12.980
RESTAURANTE: 80
MAGAZINE: 100
TRASEE DE DRUMEȚIE: 1.000 km
PÂRTII DE SCHI: 170 km
AEROPORT: Innsbruck (1,5 ore),
Salzburg (1h), München (2h)
- Cortina D’Ampezzo
Cortina, Regina Dolomiților, are tot ce îi trebuie unei destinații complete: natură, turism și strălucire, așa că e de înțeles de ce e o atracție în toate anotimpurile. Acest oras olimpic, care, de mai mult de un secol e un exemplu de stil italian și de modă, a reușit, de asemenea, să păstreze obiceiurile străvechi și tradițiile care au dispărut din alte părți. Situat în colțul de nord-est al regiunii Veneto, la o altitudine de 1.224 m, la doar două ore de Veneția, orașul este cufundat într-un peisaj de o frumusețe naturală de neegalat, înconjurat de spectaculoasele creste ale munților Dolomiți, intrați recent în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO.
Dincolo de frumusețea naturii, Cortina are un farmec exclusivist, evenimente mari, glamour, magazine elegante, hoteluri și restaurante excelente, precum și refugii montane confortabile.
Cortina este formată din patru zone de schi foarte distincte, fiecare oferind o experiență diferită, cât se poate de impresionantă. «
ÎN CIFRE
ALTITUDINE: 1.224 – 2.939 m
LOCUITORI: 6.000
LOCURI CAZARE: 20.000
RESTAURANTE: 85+
MAGAZINE: 200
TRASEE DE DRUMEȚIE: 400+ km
ASCENSOARE: 34
PÂRTII DE SCHI: 120 km
PÂRTII DE SĂNIUȘ: 15/20 km
AEROPORT: Veneția (2h),
Treviso (1,5h), Innsbruck (3h)
- Chamonix Mont-Blanc
Valea Chamonix este mitică, unică și incomparabilă, este un loc de legendă, plin de istorie și de performanțe sportive, aflat într-un mediu natural care îți taie respirația. O Mecca pentru schiori, snowboarderi și free riders, cu zona “Les Grands Montets” și coborârea “Vallee Blanche”, dar și cu multe locuri pentru intermediari și începători. În Chamonix, atât schiorii high level, cât și novicii învață și alunecă după propriul lor ritm, în condiții de siguranță totală.
Mai mult de 46 de sporturi diferite sunt practicate în Valea Chamonix în timpul sezonului de vară, inclusiv drume-ții, alpinism, parapantă, golf etc. Nu lipsesc însă, nici obiectivele turistice, ghețarii, pajiști-le alpine și vârfurile dramatice.
În umbra Mont Blanc (4.810 m), cel mai înalt munte din Alpi, valea adâncă Chamonix este ocupată de turiști tot timpul anului, fiind considerată una din cele mai populare destinatii din Europa pentru weekend și vacanță. «
ÎN CIFRE
ALTITUDINE: 1.035 – 3.842 m
LOCUITORI: 9.318
LOCURI CAZARE: 21.511
RESTAURANTE: 120
MAGAZINE: 400
TRASEE DE DRUMEȚIE: 400+ km
ASCENSOARE: 47
PÂRTII DE SCHI: 155 km
AEROPORT: Geneva (1h)
- Grindelwald
Acest sat plin de viață, de la poalele Muntelui Eiger este raiul alpiniștilor, cei mai buni dintre ei adunându-se an de an aici pentru a cuceri fațada de nord a masivului. Grindelwald oferă însă mult mai multe posibilități pentru cei aflați în căutare de vacanțe active. Faimoasa stațiune din regiunea elvețiană Jungfrau se cuibărește într-un peisaj alpin vechi și unic, o zonă muntoasă virgină perfectă pentru drumeții, ciclism și alpinism, vara sau schi, snowboarding, săniuș, mers pe jos, curling și patinaj, în timpul iernii. Aici poți face excursii cu trenul la Jungfraujoch – cea mai mare gară din Europa – sau poți urca în telecabină, mult deasupra Grindelwald-ului. Iar de evenimente culturale și sportive nu vei duce lipsă. Se organizează Festival Mondial de zăpadă, Cupă Mondială de Skicross și Eiger Bike Challenge. În contrast, pentru odihnă, turiștii au la dispoziție camere idilice în care se pot odihni și se pot bucura de priveliște. Monch și Jungfrau îți vor face cea mai bună impresie, indiferent dacă ești în zonă ca să schiezi sau doar pentru a te bucura de atmosferă, de o coborâre ușoară sau de valea lunii, în lumina torțelor. «
ÎN CIFRE
ALTITUDINE: 1.034 – 3.454 m
LOCUITORI: 4.300
LOCURI CAZARE: 11.500
RESTAURANTE: 50
MAGAZINE: 62
TRASEE DE DRUMEȚIE: 80 km
ASCENSOARE: 44
PÂRTII DE SCHI: 213 km
AEROPORT: Berna (1h), Zürich (2h), Geneva (2,5 ore)
Autor: Corina Rob
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Am explorat oraşul antic JERASH
Cum să ajungi în trecut dintr-un singur pas Înainte de Jerash, printre cele mai frumoase situri arheologice vizitate, includeam Colosseumul din Roma, Parthenonul de pe Acropole, Templele Hagar Qim din
Stațiunile din Bulgaria sunt sigure pentru turiști
Partenerii oficiali din Bulgaria ai agențiilor de turism din România îi asigură pe turiști de revenirea la normal a situaţiei după ploile abundente de la sfârşitul săptămânii trecute. Situația din
Oktoberfest s-a încheiat, dar tradiția de sute de ani, rămâne!
Pe 19 septembrie, la ora 12 fix, a început Oktoberfest anul acesta. Primarul orașului Munchen, Dieter Reiter, a dat cep primului butoi cu bere! Astfel, a început festivalul berii, în
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!