În vacanță, la Cherhanaua Ancora

În vacanță, la Cherhanaua Ancora

Iulie, mijlocul verii, suntem cu sufletele în vacanță, visăm vacanță, respirăm vacanță. Ne bucurăm de tot ce se întâmplă afară, la soare sau pe înserat. Vară frumoasă, bine ai venit!

 

Staycation. Știți ce este o staycation? Este vacanța făcută acasă, de acasă, mai bine spus! Adică dormi la tine în pat, dar în cursul zilei ești turist în orașul tău. Pornești, conform programului tău de vacanță, să explorezi orașul sau împrejurimile, ca un turist veritabil. Treci zilnic pe lângă un muzeu celebru, dar mereu amâni să intri? Poți face asta în staycation. Sau cauți locuri din orașul tău în care nu ai fost niciodată, deși ai auzit despre ele. Dacă vrei să te simți în vacanță, de acasă, tocmai am descoperit un astfel de loc în București.

Varianta pe care am ales-o eu zilele trecute a fost însă să mă teleportez într-o vacanță la mare, deși mă aflam pe malurile Herăstrăului bucureștean. Cum? Am pornit, alături de o bună prietenă, la pas, să ocolim lacul, pornind de la baraj. Mersul pe aleile când însorite, când umbrite de copaci, cu briza lacului și unduirea valurilor lui, alături de pasul leneș și conversația plăcută, ne-au transpus pe amândouă în atmosfera de vacanță. Destinația aleasă era Cherhanaua Ancora, singurul restaurant din București unde mănânci pește pescuit din Marea Neagră chiar în dimineața zilei în care decizi să iei masa aici! Da, cei de la Ancora primesc zi de zi captura unui vas de pescuit, ale cărui fotografii le vei vedea pe pereții cherhanalei.

Ți-e poftă de niște hamsii, de guvizi sau de barbun? Visezi la un meniu cu calcan, doradă sau un lup-de-mare. Ori ți-e dor de niște rapane și niște midii, cu a lor aromă de vacanță? Rețetele de la Cherhanaua Ancora oferă bogăția Mării Negre, parfumul ei, culoarea și muzica sa, dar așa, mai bucureștenizate… Prepararea peștelui se face după rețete clasice, adaptate de Chef Florin Ivan gustului rafinat al iubitorului de atmosferă tihnită, al celui care îi place mai mult să asculte decât să discute… Iar atmosfera de la Cherhana doar sugerează malul mării: obiectele decorative sunt elegante, albul și albastrul marin predomină, dar nu obosește… te simți în vacanță, dar departe de tumultul valurilor. Dacă însă ție dor de ceva mai… revigorant, îți sugerăm sosul Genocid, are o poveste frumoasă în spate și un gust… pe măsură. Pe noi ne-a înnebunit zacusca de sturion… recunoaștem cu mâna pe lingură! (intră pe www.turismclub.ro și vei găsi și o rețetă specială și un miniinterviu cu Chef Florin Ivan)

Dacă vreți, la Ancora vă puteți alege singuri peștele pe care urmează să fie gătit pentru voi.

De vă e dor de mare, aveți în sala restaurantului imagini în direct de la Popasul Pescarilor, de la Olimp, sora mai mare și mai rustică a Cherhanalei Ancora. (Silvia Mirea)

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

De vazut & savurat 0 Comments

Delicii bucovinene pentru orice anotimp

  Vacanţele în aşezările pitoreşti ale Bucovinei nu mai au nevoie de prezentare. Un ţinut înzestrat de Dumnezeu cu de toate, iubit de români şi preţuit de străini. Frumuseţea bisericilor,

De vazut & savurat 0 Comments

O rețetă specială, pentru cititorii Turism Club

Oferită cu detalii prețioase, de către bucătarul șef Florin Ivan, de la Cherhanaua Ancora Midii în sos de vin alb Ingrediente (pentru o porție): 500 g midii, spălate în 2-3

De vazut & savurat 0 Comments

Terapie cu cai în cartierul canadian din Siminoc, Constanța

„Băi, știi cum era Larisa înainte? Super zăpăcită! Acum e trup și suflet pentru cai!”. Așa mi-au descris-o prietenii mei pe Larisa Kubassek, o constănțeancă la care urma să ne

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta