În lună de mare Sărbătoare, o poveste despre o altă Maria, din Karya

Dacă ai ajuns în Lefkada, iar soarele te incinge de îți dorești umbra pădurilor de pin și chiparosi sau măcar să stai la umbra unui platan, scutură-ți nisipul de pe tălpi, lasă amiezile fierbinți pe malul mării și fugi în munți, în satul Mariei și află povestea ei!

Karya e un sat grecesc tradițional de munte, plin de case din piatră și cu o stradă principală vegheată de-o parte și de alta de platani dătători de răcoare, cu locuitori mândri, care nu prea au nevoie de multe, deoarece își produc hrana zilnică și îmbrăcămintea în gospodăria proprie.
La marginea satului, o casă muzeu, strașnic păzită de un câine cu mutră serioasă, dar blând ca un vițeluș și un batrânel extrem de simpatic te îmbie să le treci pragul. Acest muzeu este un tribut adus Mariei Stavraki numită Koutsochero. Bătrânelul este de fapt un urmaș al Mariei și pune suflet în poveștile sale, reînviind amintiri atunci cand te conduce prin încăperi.
Povestea Mariei începe în secolul al nouăsprezecelea cu o fată de zece ani, exuberantă și tânără, din satul Karya, care a căzut dintr-un copac. Și-a rupt mâna dreaptă atât de grav încât viața îi era amenințată. Fată săracă fiind, familia ei a recurs la vracii din sat care i-au amputat mâna. Cine își imaginează însă că Maria s-a liniștit, se înseală amarnic. A continuat să se cațere prin copaci, a căzut din nou și-a rupt și mâna stângă, dar a scăpat doar cu mâna deformată. Copiii satului o tachinau fără milă spunandu-i „Koutsochero”, adică ”,o singură mână”. Anii au trecut, Maria a crescut și, din ce în ce mai izolată din cauza infirmității sale, a învățat să coase la gherghef.

Într-una din zile, plimbându-se prin pădure după lemne pentru foc, a bântuit-o gândul sinuciderii, dar o minune s-a întamplat: un arbust aprins a căzut din cer și din interiorul flăcării o voce i-a spus că trebuie să învețe femeile și fetele din sat să brodeze si să reînvie vechea tradiție a cusutului la gheghef. După aceea Maria a început să cheme fetele din sat pentru a le învăța sa brodeze. În ciuda chemării ei, mamele din sat au fost mai întâi reticente în a-și lăsa fiicele să meargă la o ”femeie nebună, cu o singură mână”. Ați ghicit, probabil, că Maria nu a renunțat! Insistența ei le-a câștigat în cele din urmă. Atunci când femeile satului au văzut că fetele lor nu numai că si-ar putea face propria lor dotă, ci pot obține și un mic câstig din vânzarea broderiilor și-au revizuit atitudinea față de Maria. Și așa s-a născut o școală de broderie unde tinerele satului au învățat tehnica de cusut cu mâna stângă, numită astăzi Karsaniki. Aceasta este cusătura Mariei Stavraki .

Imaginea Mariei, din cartea lui Theodoros Katopodis „În ecoul tradiției”

Povestea incredibilă nu se termină aici însă. La școala Mariei a venit şi Argyris Stavrakis. Argyris se întorsese din primul Război Mondial în 1912 . El și-a pierdut ambele picioare. Avea nevoie de un venit și nu erau locuri de muncă pentru un om fără picioare, dar mâinile îi erau în stare perfectă. Maria l-a învăţat să coase și l-a luat ca ajutor la școala ei de broderie. Argyris și Maria au continuat să trăiască din munca lor deschizând și o mică manufactură de țesături ce a devenit vestită în sat și apoi în toată insula. Lucrările Mariei si ale lui Argyris pot fi văzute și azi în Muzeul din Karya, casa-școală a unei femei puternice.

Autor: Ștefan Pricop