Minunile de lângă Herculane sunt unice în lume. Și nu sunt puține!

Recunosc! Când mi-am propus ”fuga” la Herculane nu m-am gândit nici o clipă să petrec timpul la băi sau să descopăr ruinele din orașul vechi, ci aproape am învățat harta pe de rost, căutând locuri de vizitat. Sigur, am profitat de piscina cu apă sulfuroasă a pensiunii Hera, pentru porția de sănătate de dimineața și de seara.

N-am mai fost în Herculane de vreo 20 de ani și atunci, doar în trecere, așa că zero amintiri din orașul falnicului Hercule, patronul din mitologie al izvoarelor termale. Se înțelege că am fost doar ochi și urechi de când am trecut de indicatorul cu numele orașului, așa încât am observat și bune, și rele. Le spun întâi pe cele rele, ca să le depășim repede și să zăbovim mai mult la cele bune. Nu mi-a plăcut că am văzut oameni care se îndreptau spre hoteluri, de la băi, doar în costume de baie, pe șosesaua principală, că alți oameni își ”parcaseră” corturile și buteliile în refugiile de pe drumul național și că după o plimbare până în centrul vechi am înghițit praf cât pentru un an întreg, din cauza șanțurilor săpate în toată stațiunea.

Dar mi-au plăcut mult oamenii locului, măreția băilor cândva împărătești ajunse acum în paragină, peisajele care îți taie răsuflarea și locul în care am stat, Hera, o pensiune-boutique, verde-montan cu o terasă animată discret de lampioane colorate, de balansoare și de un hamac așezat perfect pentru spectacolul stelar.

Și mi-au mai plăcut împrejurimile orașului, pe care le-am descoperit a doua zi. Iar primele vânate au fost două dintre minunile Parcului Național Cheile Nerei, Beușnița: Morile de apă de la Rudăria și Cascada Bigăr.

Morile de apă de la Rudăria

Micile construcții din lemn de pe albia râului Rudăria par desprinse din povești

Când debitul este suficient, apa râului pune în mișcare mecanismele care îi ajută și în prezent pe săteni să-și macine grâul sau porumbul

Pe primele, era să le ratez din cauza indicatoarelor montate cu economie. Dar bine că m-am întors din drum! Pentru că dincolo de faptul că reprezintă cel mai mare parc mulinologic din Sudul Europei, sunt de poveste. Trei kilometri de râu împărțiți frățește de 22 de mori de 3/3 m, în care s-au păstrat perfect pietrele care măcinau grânele încă de pe la 1700. Sunt mori care poartă numele sau poreclele celor care le-au construit, pe plăcuțe montate frumos, deasupra ușilor și care, cu apă suficientă, își fac treaba și în ziua de azi. O parte din ele erau în proces de restaurare și parcă își pierduseră farmecul sub lemnul proaspăt dar celelalte, cu patina lor gri și cu crăpăturile lăsate de vreme, păstrau farmecul vremurilor în care localnicii stăteau la sfat în timp ce transformau grâul în făină. Și pe măsură ce vedeai una, voiai să o cauți pe următoarea, parcă pentru a-i auzi povestea. Și le-am ascultat aproape pe toate înainte de a pleca spre Cascada Bigăr, un alt loc de vis aflat la cel mult 70 km de Herculane.

Căderile de apă din apropierea morilor sunt spectaculoase

Cascada Bigăr

Frumusețea cascadei Bigăr este cu mult mai mare decât poate fi descrisă în cuvinte

”Tot înainte găsiți Bigărul! Dar să luați o sticlă de apă să-i turnați deasupra, ca să se vadă mai bine în poze, că de la seceta asta, abia mai curge apa”, m-a sfătuit un localnic ce-și repara asudat acoperișul casei. Și am găsit-o, după aglomerația de mașini de la intrare. Știam că nu trebuie să mă aștept la o imensitate de cascadă și am recunocut imediat, sub podul de la intrare, ”pălăria” verde pe care se prelingea lin apa izvorului Bigăr.

Și nu știu de ce, dar mi-a umplut inima de bucurie. Am coborât treptele formate de rădăcinile copacilor, am trecut râul și am escaladat pietrele de peste apă, pentru a o vedea în toată splendoarea, cu tot cu umbrele pe care le face și cu perdeaua de apă cu efect albăstriu de care se înconjoară. N-a fost nevoie de sticlă cu apă. Cum era, era perfectă, așa cum o descriseseră aproape toți cei care o văzuseră. Și avea așa, un fel de magie care te ținea acolo, cu ochii țintuiți la apa care curgea liniștit și la mușchiul cu picături de rouă care o învelea. Am urcat apoi până la izvorul care izvora din stâncă și până la grota de deasupra lui, apoi a trebuit să le las în urmă. Se însera și parcă mi se făcuse poftă de o baie cu apă termală.

Admiră statuia lui Decebal sculptată în munte

Statuia lui Decebal se vede și de pe malul sârbesc al Dunării

E în top 5 mondial al celor mai mari statui din lume și e a noastră, așa că merită văzută. Și cum e la doar circa 35 de kilometri de Herculane, când mergi spre Orșova, pe Clisura Dunării, am profitat de ”vacanța la băi” ca să o văd. Construcția ei a început în 1994 și aproape 10 ani, o echipă de alpiniști-artiști a cioplit în piatră cu dalta și ciocanul pentru a-i da forma de azi. N-a apucat să fie încheiată însă lucrarea, pentru că istoricul Constantin Drăgan, cel care a finanțat-o, s-a stins din viață. A lăsat însă ceva în urma lui, care va dăinui veacuri și care adună mii și mii de turiști anual.

Autor: Corina Rob