A pornit pe scooter, prin India, spre Templul Soarelui

Aflată în Statul indian Orissa, pentru șase luni, într-o călătorie de documentare, Angelica Marinescu, lector asociat la Universitatea din București, organizatoare a Festivalului culturii indiene Namaste India  și autoare a cărții ”India. Etnografie subiectivă sau pseudo-ghid de călătorie”, va realiza pentru ziarul nostru câteva episoade de jurnal de călătorie din țara mirodeniilor și a contrastelor. Călătoria ei pe scooter, alături de ghidul pe care îl numește Vivek, începe cu un drum spre Templul Soarelui și va cuprinde multe locuri minunate și multe escale. Iată-i povestea:

• Dimineți în Bhubaneswar

Plecăm la șapte și jumătate dimineața, pe scuterul lui Vivek, din fața casei unde locuiesc, în vechiul centru al capitalei Statului Odisha sau Orissa, Bhubaneshwar. Sunt trează de la șase, ca în fiecare altă dimineață de când sunt în India. Pentru că există un ritual al sunetelor dimineților, pe care mintea mea îl recunoaște deja din somn. Mai întâi aud primul avion care decolează de pe aeroportul Biju Patnaik și trece pe deasupra cartierului unde locuiesc. Apoi cineva trece cu un difuzor cu muzica la maximum (în prima zi am crezut că e vreun nebun cu casetofon, după o noapte de petrecere – dar nu, e omul care trezește orașul cam pe la cinci și jumătate). Apoi începe zgomotul măturatului. Cred că strada e măturată cel puțin două ore. În una din zile am ieșit să văd cine mătură cu așa zgomot clar, aproape muzical, se aude distinct mișcarea stânga-dreapta: o femeie într-un saree colorat mătură cu gesturi continue, ritualice, fără grabă, fără să ocolească vreun locșor. Aștept, jumătate adormită, jumătate trează. Cam la ora șase începe muzica devoțională, minunată, aceeași melodie din nou și din nou. Aleg să mă trezesc de fiecare dată cu aceste sunete și nu aș vrea să schimb cu nimic diminețile astea. Când ies eu în micul balcon al camerei mele, soarele e deja sus, trebuie să mă întind puțin în afara balustradei să îl văd printre cocotieri. Uneori e ceață, și atunci mă gândesc că ar putea să fie frig. Dar nu e! Iarna indiană, până acum, e doar un fel de august cuprins de umezeală caldă. Peste zi e mereu arșiță, cam 30°C, dar noaptea e mai frig, cam 15-17°C.

• Important centru economic și religios

Am îmbrăcat geaca mea verde cu glugă, pentru că știu deja că pasagerii din spate (mai ales femei) nu au cască de protecție, deci probabil Vivek nu are o cască în plus pentru mine. Sub ea, haine indiene, o kurti pe care am primit-o de mult de la prietena mea Elisabeth, și shalwar. Domnul Panda aprobă vesti-mentația mea. Mă invită să îi spun Vivek. El alege să îmi spună Anjali, apoi Anju. E mai scurt. Imediat după ce pornim, începe să îmi povestească. Despre Bhubaneshwar mai întâi. Un oraș în expansiune. A devenit capitala Orissei imediat după independență, în 1948, în locul vechii capitale, Cuttack, care, înconjurată de ape, nu putea să se extindă. Nu e un oraș industrial, e un oraș în care se dezvoltă învățământul superior și industria tehnologică. E cel mai important centru economic și religios din India de Est. Vechea denumire a orașului e Ekamra Kshetra, iar fondarea orașului e datată undeva în secolul I al erei noastre, deși se crede că e chiar mai vechi. Denumit Orașul Templelor,  datorită mulțimii de temple construite între secolele 7 și 13 e.n., în stilul Kalinga. Are cam un milion de locuitori. Tot statul Orissa are 20 de milioane de locuitori. Cât toată țara mea, zic. Îmi spune că nu mergem pe autostradă, o să trecem prin sate, ca să înțeleg mai bine zona unde suntem și ca să putem vizita și alte temple. Poate fi mai bine de atât?

În India e perioada în care se strânge orezul. Trecem uneori cu scuterul peste spicele de orez întinse direct pe șosea. Vivek îmi spune că din ele se fac sau refac acoperișurile caselor. Femeile care întind spicele nici nu ne bagă în seamă, nici nu se dau la o parte. Scuterul ocolește blând și atent fiecare ființă sau obiect care ne iese în cale: vaci, câini, capre, copii, femei, biciclete…. Câmpurile de orez sunt înconjurate de ape curate, cu albii largi, în care femei și bărbați se spală sau pescuiesc.

• Templul celor 64 de yoghine

Trecem pe cărări tot mai înguste, printre lanuri de orez, nici loc de două scutere nu e, și ne oprim lângă un ponds, pe treptele căruia doi bărbați își fac rugăciunile de dimineață. În mijlocul lacului e un mic templu, înconjurat de lotuși de culoare roz. Câteva păsări albe zboară calm deasupra apelor. Brahmanul templului, foarte tânăr, îl salută pe Vivek, care îi spune că sunt o studentă și că îmi arată templele din Orissa. Îmi zâm-beș-te ca un om obișnuit, nimic brahmanic în privirea lui…dar e ceva în el care îmi inspiră respect și atenție. Citesc descrierea de pe tabla albastră: suntem la Templul celor 64 de yoghine, Chausathi Yogini, în Hirapur. Dar de unde, de unde știe omul acesta, ghidul meu, ce aș vrea eu să văd? Imediat după poartă e un mic altar nou, vopsit in verde, la care mă înclin. Mai târziu, când îmi dau seama că nu îi ințeleg rostul în cadrul incintei Templului Yoghinelor, Vivek îmi spune că acesta e un mic altar hindus, construit pentru săteni, recent. Pentru că Templul Yoghinelor e un templu tantric. Mă aplec în fața altarului, și Vivek așteaptă. Apoi mergem spre construcția rotundă, din piatră. În afara și în interiorul cercului de piatră, în spații dreptunghiulare sunt sculptate femei în poziții de dans.

Cele 64 de “yogini” sunt devotate Marii Zeițe, în mitologia hindusă. Termenul “yogini” semnifică forța sacră feminină, întrupată ca aspect al zeiței Parvati, adorată ca fiind cele opt Matrikas sau cele 64 de yogini în templele indiene. Textele din perioada medievală din tra-dițiile hindusă, budistă sau jainistă, inclusiv Vedele, fac re-fe-rință la yogini, ca aspect al energiei Devi, Puterea Divină Supremă. În total există patru temple dedicate yoghinelor, în toată India – două in Orissa și două în Madhya Pradesh. În templul din Hirapur cele 64 de yoghine sunt reprezentate cu vehiculele (vahanas) care le sunt asociate. Aș vrea să nu plecăm, tot fotografiez fiecare zei-ță, iar Vivek așteaptă. Nici urmă de neliniște. Mă opresc în fața altarului acoperit de o pânză de culoare roșie cu margine aurie. Mă așez în genunchi. Iar Vivek înțelege că nu prea știu cum să fac să îmi arăt respectul pentru aceasta lume. Îmi spune că dacă vreau să mă rog, trebuie să mă prosternez cu capul până la pământ. Ceea ce și fac. Mulțumesc multelor yoghine că m-au adus până la ele. Cineva care intră după noi, aplecat, pe sub poarta cea mică de piatră, a adus zeițelor banane. Mă gândesc că data viitoare aș putea să aduc și eu. Care dată viitoare? Va urma. «

• Cum am obținut ghid de la Oficiul de Turism

Prietena mea, Elisabeth Varte, ofițer în cadrul Ministerului Turismului la New Delhi, m-a pus în contact cu Directorul Biroului de Turism din Orissa, domnul Pravir Chakraborty. L-am întrebat dacă e posibil să am un ghid. Orice e posibil, mi-a spus, rămâne ca unul din ghizii noștri să accepte. Cel mai experimentat ghid din regiune, Bibekananda Panda, s-a declarat disponibil să îmi arate zona. Nu lucrează decât pentru non-indieni, de fapt înțeleg că e ghid pentru călătorii occidentali, care vizitează regiunea în mașini închiriate, cu sofer și ghid. I-a plăcut mesajul pe care l-am trimis către Oficiul de Turism și e de acord să fie ghidul meu în cele șase luni cât voi sta în India. Ne-am întâlnit mai întâi și am discutat. Are 45 de ani, e interesat de antropologie, lucrează de peste 20 de ani cu turiști, știe poveștile fiecărui loc și mai ales pare să știe înaintea mea ce aș vrea să văd. Îi voi spune Vivek. Înțelegerea e ca eu să plătesc combustibilul, biletele de autobuz și tren, mâncarea și, dacă e cazul, cazarea. Mi-a promis că vom merge în locuri ieftine, dar curate. Eu doar să am încredere…
În călătoria mea mai am însă, câteva ajutoare, cărora le mulțumesc: TAL Aviation Group Ro, Odisha Tourism și Bhubaneswar, Ministerul Turismului, India.

Despre autor: Angelica Marinescu e pasionată de cultura indiană și realizează, pentru Turism Club, un jurnal de călătorie din țara contrastelor