Prima Şcoală Românească se află la Braşov

Am ajuns în Braşov la sfârşit de aprilie, alături de copiii unei clase a doua. Vizita la Prima Şcoală Românească a fost pentru picii de 8-9 ani o călătorie misterioasă în lumea cărţilor, continuată pe străduţele elegante ale oraşului de sub Tâmpa. Bineînţeles că n-au ratat Strada Sforii, una dintre cele mai înguste străzi din lume. (Silvia Mirea)

La noi, instituţiile de învăţământ s-au dezvoltat îndeosebi pe lângă biserici, iar îndreptarea copiilor spre carte şi ştiinţă s-a făcut mai degrabă cu lacrimi şi suspine, decât cu dragoste şi curiozitate. Ne aducem mereu aminte cu drag de „chinurile” lui Nică, de preumblările sale pe la dascăli, dintr-un sat în altul. Iar reacţia copiilor de azi nu e prea departe. Între joaca pe calculator şi deschiderea unui manual, e de la sine înţeles ce vor alege. Cu toate acestea, la intrarea în clădirea ridicată în stil bizantin, aflată în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Braşov, copiii au reacţionat surprinzător. La întâlnirea cu cel care i-a însoţit şi le-a fost ghid în sala de clasă ce poartă numele lui Anton Pann, profesorul preot dr. Vasile Oltean, cu toţii au rămas cu ochii pironiţi pe faţa plină de bunătate şi un pic de veselie acestuia, la vederea atâtor chipuri de copilandri. I-a invitat pe toţi în băncile de lemn, aşa cum erau şi pe vremea lui Creangă, şi le-a pus câteva întrebări de perspicacitate. Cei mai isteţi şi mai îndrăzneţi au răspuns imediat, chiar dacă unul sau altul, din grabă, au ratat răspunsurile corecte. Profesorul i-a felicitat pe cei care răspunseseră corect şi le-a arătat celorlalţi pe sfântul Nicolae, cel atoateştiutor, aflat în colţul clasei, ca pe vremuri. Apoi a început să le spună cum se ţinea o lecţie pe vremea lui Anton Pann. Astfel copiii au văzut tăbliţele de ardezie, pânza ţesută în război – folosită pe post de gumă, penelurile şi abacul, toate elemente indispensabile unei clase de elevi cu secole în urmă. Şi aşa i-a vrăjit pe tinerii noştri posesori de telefoane mobile, care nu mai spuneau nici „pâs” şi erau ochi şi urechi la tot ce aflau.

Diaconul Coresi a umplut ţara de cărţi scrise în limba română

„Am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură”, zicea la vremea sa Diaconul Coresi. El a organizat o tipografie alături de colaboratorii săi, Călin, Mănăilă, Şerban Coresi, Toma şi protopopii Mihai şi Iane. Între anii 1556 şi 1588, Coresi a tipărit circa 40 de titluri de carte, în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti. Pentru acea vreme însemna o muncă tenace, dar şi o cerere foarte mare de carte în limba română, care astfel a „consfinţit unitatea spirituală a acestui popor”. Spre comparaţie, astăzi foarte rar tirajul unei cărţi depăşeşte 1.000 de exemplare.

Anton Pann, iubitor al graiului acestui popor

În jurul Primei Şcoli Româneşti s-a format un centru cultural, atrăgând o mulţime de oameni interesaţi de cunoaşterea şi dezvoltarea limbii române. Unul dintre ei a fost Anton Pann, un mare călător, care a poposit deseori la Braşov, motiv pentru care sala de clasă amenajată în muzeu îi poartă numele. „Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”, aşa cum îl numeşte Mihai Eminescu, a iubit în mod deosebit limba acestui popor, a cules din multele sale călătorii o mulţime de poveşti, vorbe de duh şi obiceiuri, aşa cum poporul acesta a ştiut a le păstra, secole după secole.

Cum se tipărea odinioară

Diaconul Coresi s-a născut la Târgovişte, nu se ştie prea bine în ce an. Dar a încetat din viaţă în 1583, la Braşov. El a intrat în istorie ca autorul primelor cărţi tipărite în limba română. El a şi tradus cărţi în limba română. A început a tipări cărţi în Târgovişte, dar nu a putut să o facă şi în limba română, motiv pentru care s-a mutat la Braşov. Aici i s-a permis să scoată de sub tipar şi lucrări în limba sa, una dintre primele fiind „Tetraevanghelul”, la 1561, care este o traducere din Noul Testament a celor patru evanghelii. Tot lui i se datorează şi „Întrebarea creştinească”, pe care o cunoaştem din scrierile lui Ion Creangă, sub numele de „Catehism”, apărută la 1560, apoi „Liturghierul” şi „Psaltirea”, alte lucrări pe care tinerii învăţăcei descopereau buchia. Cărţile diaconului Coresi erau folosite atât în biserică, de către preoţi, dar şi în şcoli, de către dascăli.

Pentru fiecare carte tipărită se muncea serios. Fiecare pagină trebuia lucrată întâi în lemn, pe plăci special pregătite. Numai pentru această activitate era nevoie de 10-20 de ucenici, pe care Coresi îi amintea în prefaţa cărţilor tipărite de el. O replică a tiparniţei diaconului se află şi la Muzeul Prima Şcoală Românească din Braşov.

Ştiaţi că…

… Din secolele XI-XII s-a păstrat o carte, numită Omiliar, care confirmă posibilitatea existenţei unui lăcaş de învăţătură în Braşov.

… O bulă papală din 25 decembrie 1399 confirmă fără tăgadă existenţa unui lăcaş de cult şi de învăţătură ortodox în Schei.

… În 1495 s-au zidit biserica şi şcoala, prin grija voievodului Vlad Călugărul, căruia i-au urmat Neagoe Basarab, Petru Cercel şi alţii.

… Popa Bratu din Schei scrie o primă scrisoare în limba română la 3 noiembrie 1495.

… În anii 1556-1588, diaconul Coresi şi colaboratorii săi tipăresc cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română.

Mii de cărţi îşi aşteaptă cititorii

Cărţile, de când lumea şi pământul, au fost făcute a fi citite. Ori când o carte este uitată pe un raft sau într-un pod, parcă începe să îmbătrânească şi să piară. Dacă foile ei nu mai sunt date într-o parte şi într-alta de mâini atente şi ochi curioşi nu se mai coboară pe literele ei, o parte din frumuseţea acestei lumi parcă piere şi ea.

Colecţia de carte a Complexului Muzeal Şcheii Braşovului, din care face parte şi Prima Şcoală Românească, reuneşte circa 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente. Nu toate sunt scrise în limba română, pentru că vechii şcheieni au fost mari negustori şi au călătorit în întreaga lume, aducând la întoarcere deseori şi cărţi din alte colţuri ale lumii. Levantul, Balcanii, Siria şi chiar Egiptul sunt locuri prin care aceştia s-au preumblat şi cele aduse de ei au fost donate şcolii. Din păcate, multe dintre aceste documente îmbătrânesc în cufere, oameni de ştiinţă care să se aplece deasupra lor fiind din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai puţin interesaţi de acest domeniu de activitate: studiul vechii limbi române.

Prea puţini dintre noi ştim a povesti celor care ne întreabă despre când s-a născut neamul nostru, despre cum s-a născut limba română şi când. Şi de cele mai multe ori suntem surprinşi să aflăm adevăruri care ar trebui să ne fie permanent în suflete.

Aflăm că la Braşov, Diaconul Coresi a tipărit o serie de cărţi, care ar trebui studiate cu atenţie şi astăzi de cei care iubesc graiul românesc. Astfel, prima gramatică romnească a fost scrisă de către braşoveanul Dimitrie Eustatievici, în 1757. Există diferite cronici, tipărite la fel, în limba română. Dascălul Petru Şoanu a scris primul calendar almanah din literatura română. Câte minunăţii nu s-or afla între paginile acelui almanah? „Biblia de la Bucureşti”, din 1688 se află la Braşov, dar şi cărţi din literatura universală, lecţii de muzică, lucrări de heraldică sau altele dedicate florei şi faunei se află în secţiunea Muzeul „Ex Libris” ce poate fi vizitată în Scheii Braşovului.