Un american share-uiește cu toată lumea codurile de acces ale rețelelor Wi-Fi din aeroporturile lumii
Un programator care călătorește în toată lumea s-a confruntat cu o problemă: nevoia de internet gratuit în aeroporturi. Și, spre fericirea tuturor, a rezolvat-o. A creat o hartă interactivă cu parole Wi-Fi.
Anil Polat este din Statele Unite, dar se află pe drumuri de șase ani. Până acum a vizitat 80 de țări, iar scopul său este să vadă fiecare țară a lumii. Printre cele 33% din teritoriile lumii în care a călcat se află și România. În călătoriile sale, bloggerul a avut nevoie de internet în cea mai mare parte a timpului, iar orele pe care le petrecea în aeroporturi erau momente numai bune în care să lucreze.
Așa i-a venit ideea să creeze o hartă interactivă a parolelor Wi-Fi din aeroporturi din întreaga lume. Momentan, această hartă conține în jur de 130 de parole care sunt actualizate în timp real de către alți călători, de piloți și alte surse credibile. Ba mai mult, poți găsi informații despre locul din aeroport unde semnalul la internet este cel mai bun.
De exemplu, rețeaua din aeroportul Herni Coandă din București se numește TakeOff și are parola vodafone123, iar cea din Corfu apare sub numele de Civil_Aviation7 și se conectează automat.
Aplicația se numește WiFox și este disponibilă în App Store pentru iOS, în Google Play pentru Android, dar și pe Amazon, pentru suma de 1,99 de dolari. Nu vor exista costuri suplimentare sau reclame, iar Anil susține că va îmbunătăți în permanență aplicația cu ajutorul feedback-ului primit de la utilizatori.
Pentru cei tentați să spună că lipsește conexiunea însăși pentru a avea acces la această hartă, băiatul a pus la dispoziție, pe platforme de descărcare, o versiune accesibilă și în modul
off-line. «
Autor: Oana Racheleanu
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Cum să ai o vacanță prietenoasă cu mediul, în perioada postpandemie
După o pauză lungă pentru noi și pentru natură, după ce am văzut beneficiile acestei pauze pentru mediul înconjurător, ne-am putea schimba modul de a călători, punând obiceiurile eco-friendly pe
O aplicație îți transformă pozele de vacanță din telefonul mobil, în cărți poștale
Dacă una dintre pasiunile tale este călătoritul, atunci trebuie neapărat să-ți descarci aplicația Felicitaro. Florin Blejan, românul care a creat-o, te ajută să îi bucuri și pe cei rămași acasă
Începe școala, dar ce facem cu copiii după ore?
Dacă ești părinte, sigur te chinuie deja regrete de genul ”gata cu vacanța!”sau ”iar trebuie să cumpărăm rechizite!”. E normal, având în vedere că septembrie te pune an de an









0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!