Un portughez vrea să schimbe viețile românilor prin Capoeira

Poate că o să ți se pară complicat numele Luís Pirata Nunes și crezi că o să-l uiți imediat după ce citești ultimul „s”, dar sigur n-o să-ți iasă prea ușor din minte povestea portughezului care s-a lăsat de droguri grație unui sport cu care plănuiește să schimbe și românii. În Portugalia era „the bad guy”, dar în România este profu’ de Capoeira cu principii, mâini de întins și zâmbete de oferit.

Pirata a venit în România acum doi ani, prin Asociația pentru Tineret Sakura, și n-a mai plecat. Programul său de voluntariat prin care lupta împotriva violenței prin Capoeira s-a terminat acum un an. Când și-a încheiat misiunea față de elevii de la Brănești, o localitate aflată la doi pași mai la est de București, Pirata ar fi trebuit să se întoarcă la el acasă, în Portugalia, numai că și-a dat seama că mai are puțină treabă aici.

„Ei au plătit biletul, să vin și să plec. Era ca o obligație să plec, doar că am făcut ceva rău pentru că știam că vreau să rămân: m-am dus la aeroport să ridic biletul, să am dovada pentru ei, dar n-am plecat. Le-am trimis biletul prin mail, din România”, îmi povestește băiatul de 26 de ani.

Nu știa o boabă de engleză pentru că „nu m-am gândit niciodată că o să plec din Portugalia. Îmi imaginam că o să predau toată viața Capoeira acolo, la ce-mi trebuie mie engleză?”, zice el. Dar după patru luni în care a avut un singur prieten, pe coordonatorul proiectului de voluntariat prin care a venit în România, și-a dat seama că trebuie să învețe engleză. Colac peste pupăză, a mai dat și de un grup de persoane care făceau Capoeira în Parcul Tineretului din Capitală. Fiind pasiunea lui, ardea de nerăbdare să discute cu ei, dar cum era să facă asta? Dând din mâini? O prietenă portugheză i-a fost translator o vreme, dar relațiile autentice nu se creează prin intermediari.

„Apoi am învățat engleză de unul singur. Am început să fiu mult mai atent la conversații, am luat un cuvânt de colo, unul de colo și în patru luni am început să vorbesc cât de cât în engleză. Dacă ești atent, prinzi din zbor. Exact așa fac acum și cu româna”, îmi dezvăluie Pirata tehnica sa.

Are ochi blânzi, care te duc puțin cu gândul la Sylvester Stallone, și crede că rolul său în România este să schimbe oamenii în bine prin Capoeira. Zice că el este exemplul că ceva rău se poate transforma în ceva bun.

„Am avut o viață dificilă pentru că aveam probleme mari cu drogurile. Am trăit în stradă câteva luni. Acum 7 ani eram foarte agresiv. Eram genul ăla de băiat care te lua la bătaie numai pentru că nu îi plăcea fața ta. Capoeira m-a salvat”, îmi mărturisește acesta.

Orășelul din care vine Pirata numără 1.000 de persoane, din care 800 sunt certate cu legea. Furturi, droguri, bătăi între găști. El a scăpat grație unui sport cu care vrea să aducă liniștea în viața altora.

„Știi cu ce nu m-am obișnuit încă în București, dar totuși îmi place mult? Liniștea de pe străzi și că ești în siguranță. Nu se ia nimeni de tine. În Portugalia, dacă mergi pe stradă singur, ori ești jefuit, ori ești bătut”, conturează el realitatea din țara sa.

Bune și rele despre România

Că-i place România, asta-i clar, că altfel s-ar fi tot dus cu primul avion gata plătit, dar am vrut să aflu de la portughez ce l-a făcut să stea. Și, mai ales, ce și-ar dori să fie altfel pe la noi.

E de părere că românii sunt foarte calzi, că primesc foarte bine orice străin. „Și îi arătați ce știți despre cultura voastră. Știți puțin, ce-i drept, dar sunteți bucuroși să îi arătați”, se amuză Pirata. Pentru el, cultura, tradițiile și istoria sunt sfinte.

În plus, zice el, românii sunt ambițioși și duc la bun sfârșit ce-au început. Când îi cer să aleagă un oraș preferat, din cele pe care le-a văzut din România, spune București, pentru oamenii calzi și deschiși, și Brașov, pentru clădiri, istorie și peisaje.

Pe de altă parte, românii se „americanizează”: „Nu vă pasă de cultura voastră, vă pierdeți identitatea. Înainte să vă pese de alte culturi, ar trebui să vă pese de a voastră. Trebuie să vă întoarceți la rădăcini, dacă nu, în câțiva ani o să devină America. Unii oameni au murit înainte pentru țara voastră”, îmi zice mie sfatul pe care l-ar da oricărui român.

Spune în română: „Ne vedem la weekend”, apoi întreabă retoric în engleză: „Vorbești română sau engleză? Păi eu dacă zic «Vê-lo em weekend» (n.r. Ne vedem în weekend – în portugheză) o să mă întrebe ce e ăsta? Un bar, ceva? Noi zicem «Vê-lo no fim de semana»”. „E prea lung să zici «sfârșit de săptămână în română»”, îi spun eu. „Ce leneși sunteți”, se amuză el. „Da, dar e în română”, continuă Pirata. Un cuvânt care îi place mult cum sună în română este „iubită”.

Ce mai vede un portughez la români? „Vreți să cumpărați uneori lucruri pe care nu vi le permiteți și deveniți stresați și frustrați. Pentru că vă simțiți rău, vă purtați urât cu ceilalți. Uneori aveți o mașină frumoasă, haine frumoase, un telefon frumos, dar când ajungeți acasă nu aveți ce să mâncați. Pentru voi este foarte importantă imaginea”, spune acesta.

 Capoeira, sportul care schimbă vieți

Când îi cer să îmi spună ce este Capoeira, zice că ar dura o viață întreagă să facă asta. Pe scurt, „Capoeira înseamnă arte marțiale, dans, muzică, istorie, cultură și filosofie de viață. Filosofia de viață înseamnă că ești capoerist full time. Că ajuți acolo unde este nevoie, că te porți civilizat în societate. Noi în Capoeira avem centuri și dacă faci lucruri rele, poți să rămâi fără centură. Nu termini niciodată de învățat Capoeira. Acum predau, dar iau și cursuri”.

Capoeira mai înseamnă, din câte îmi povestește, o mare familie. „Am plecat la un moment dat în Portugalia pentru că mama mea a suferit o intervenție chirurgicală și pentru că am folosit acolo toți banii, nu mai aveam cu ce să mă întorc. Cei la
cursurile de Capoeira au strâns bani să îmi plătească biletul să vin înapoi”, îmi povestește băiatul.

Plănuiește să rămână în România mult și bine, până când le va transmite altora pasiunea sa. Atunci, când va fi format serii întregi de capoeiriști, o să plece să bată lumea în lung și-n lat, fără să care după el toată casa. O să plece doar cu un bagaj și cu pofta de cunoaștere. «

Autor: Oana Racheleanu