Ziua e parc de distracții, noaptea e salon de nunți, pe bani mulți

Ziua e parc de distracții, noaptea e salon de nunți, pe bani mulți

foto: Renee Hwang

foto: Renee Hwang

Cei care își doresc o nuntă ca-n povești și își permit o astfel de ceremonie, o pot avea, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Sigur, poate părea imposibil să spui da în fața castelului Cenușăresei din Disney World Florida, dar nu e deloc așa. Potrivit lonelyplanet.com, reprezentanții celebrului parc de distracții au anunțat că locația poate fi închiriată pentru nunți, după încheierea programului de vizitare.

Povești care încep cu ”A fost odată” și se încheie cu ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, scrise în-tr-o lume de basm, pot fi acum cât se poate de reale. După câteva experimente de mare succes în care a aprobat desfășu-rarea unor ceremonii de nuntă în incinta parcului, în timpul zilei, conducerea Disney World Florida a anunțat, luna trecută, lansarea unui brand nou, care le va permite clienților să închirieze parcul, după ce acesta va fi închis publicului larg, pentru a-și spune ”Da” sub lumina stelelor și având în fundal Castelul Cenușăresei, din Regatul Magic.

Cuplurile vor avea posibilitatea să-și personalizeze evenimentul așa cum își doresc și să organizeze recepția în locurile din parc special create pentru aceasta, care pot găzdui până la 300 de persoane.

Pachetul de bază pornește de la 12.000 de dolari, cu un minimum de 18 persoane. În funcție de opțiunile adăugate, prețul ar putea crește în mod semnificativ, chiar și până la 75.000 de dolari, susțin cei de la lonelyplanet.com. Și e cât se poate de normal, având în vedere că mirii pot opta pentru focuri de artificii spectaculoase, calești trase de cai, pachete foto și video, preparate de basm și chiar pentru includerea de personaje Disney pline de culoare, în echipa menită să anime evenimentul.

foto: YouTube

foto: YouTube

Și ca orice firmă care se respectă, Disney Wedding oferă și servicii de planificare a evenimentului sau a lunii de miere. Mai mult, le dă mireselor posibilitatea să-și aleagă o rochie inspirată de ținutele de bal din povestea Cenușăresei sau de oricare dintre celelalte prințese celebre din lumea poveștilor.

Și pentru ca tacâmul să fie complet, în caz că bugetul disponibil sau darul de nuntă sunt consistente, însurățeii își pot cumpăra și casă, tot de la Disney, la doar patru mile de Regatul Magic. «

Autor: Corina Rob

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

La pas prin lume 0 Comments

10% reducere cu TAP Portugal, până pe 31 iulie!

Nu v-ați făcut încă planuri de vacanță? Sau vreți încă una? Iată o reducere care vă face poftă de vacanță: 10 % mai puțin pentru trei destinații de top, cu

La pas prin lume 0 Comments

Viva Cuba! E vremea pentru un last minute pe insulă!

  Cuba este una din puţinele ţări în care m-aş vedea trăind fericită şi nu doar pentru că e o insulă în Caraibe. În acelaşi timp, mi-a plăcut atât de

La pas prin lume 0 Comments

O familie de români le prepară englezilor cei mai buni mici, în Painswick

Deja pot spune că sunt de o viață în Anglia și, cu toate că îi chinuie destul de des dorul de casă, încă nu au de gând să se retragă

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta