A început carnavalul veneţian!

În fiecare an, datele de desfăşurare a carnavalului veneţian se schimbă, ele fiind legate de intrarea în postul Paştelui la catolici. În 2015 acesta a început pe 1 februarie și se va încheia pe 17 februarie, cu marea petrecere de Mardi Gras.

De doar 30 de ani, în atenţia mapamondului

Cuvântul „carnaval” provine dintr-o expresie latinească, tradusă prin „la revedere, carne!”. Pentru aceasta, începând cu Miercurea Cenuşii toate mesele veneţienilor conţineau doar carne, unt şi ouă. Intrarea în post a devenit, însă, o scuză pentru a petrece şi a reînvia festivităţi „păgâne”.

În secolul al XVIII-lea, carnavalul veneţian devenise deja un eveniment european, bogaţii nobili europeni şi aventurierii (aşa cum scrie unul dintre ei în jurnalul său, şi l-am numit aici pe Giacomo Casanova) călătoreau spre Veneţia pentru a trăi spiritul acestei uriaşe festivităţi.

În 1930 Mussolini a interzis acest eveniment, dar în 1979 un grup de localnici au decis să reînvie tradiţia, iar în câţiva ani imaginea măştii veneţiene a devenit un simbol al vechiului oraş italian şi un obiectiv pe lista turiştilor din toată lumea, care ţin din ce în ce mai mult să bifeze la sfârşitul iernii câteva zile de petrecere.

Anecdote ce au călătorit prin secole

Cel mai vechi document care pomeneşte de purtarea de măşti în Veneţia datează din 1268! Iar în acest înscris se vorbeşte de faptul că mascaţilor le era interzis  „jocul ouălor”. Se pare că mascaţii erau puşi pe şotii, iar stăpânitorii încercau să-i potolească prin decretarea de legi, printre care era şi aceea de a interzice intrarea bărbaţilor costumaţi în femei în mânăstiri sau biserici. De asemenea, participanţilor la mascarade nu le era permis să poarte arme. Mai mult, pe la 1600, fiecare cetăţean al Veneţiei sau străin era obligat ca, pe toată perioada carnavalului, să poarte aceeaşi mască atât la banchetele oficiale, cât şi pe străzi, asta pentru a evita consecinţele unei „purtări imorale”. Pedepsele erau grele, de la doi ani de temniţă sau amenzi de 500 de lire.

Purtarea de haine bisericeşti şi a măştii deopotrivă era considerat un abuz, iar cântatul la tobe înainte de prânz pe perioada carnavalului era interzisă. Mulţi dintre veneţieni alegeau să poarte măşti şi în restul anului, mai ales atunci când rămâneau datori la cazinouri, fapt care a dus la interzicerea purtatului măştilor în interiorul acestor stabilmente, şi, de asemenea, în public, în afara perioadei de carnaval.

Femeile din familiile nobile nu aveau voie să meargă la teatru în perioada carnavalului decât acoperite de pelerine şi cu faţa protejată de mască. Vă amintiți celebrele piese de teatru ale lui Carlo Godoni, nu?

Măşti, măşti

Măştile făcute pentru acest carnaval păstrează încă simboluri sau reproduc imaginile caracteristice ale Commediei dell’Arte. Altelesunt chiar înspăimântătoare, aşa cum este cea albă şi cu cioc, reprezentând o veche mască purtată de doctori atunci când erau epidemii, mai ales de ciumă, şi care purtau în zona ciocului un burete înmuiat în oţet, pentru a nu se contamina.

Magazinele speciale de vânzare a măştilor au clienţi atât în perioada carnavalului, cât şi în tot timpul anului când turiştii veniţi în această ţară pot achiziţiona măşti de toate formele şi culorile, din tot felul de materiale, de la pene şi mătăsuri la cele din porţelan, multe având doar rolul de suveniruri.

Carnavalul de la Veneţia astăzi

În prezent, oficialităţile oraşului organizează câteva recepţii, actori amatori şi profesionişti defilează pe străzi, pe poduri, de-a lungul canalelor, în gondole special ornamentate şi se lasă fotografiaţi de sutele de turişti care vor să fie doar martori ai acestor evenimente. Un spectacol deosebit îl creează chiar unele grupuri de turişti, care vin special să serbeze aici carnavalul, şi poartă costume elaborate, distrându-se copios. Piese de teatru cu subiecte din epoca înfloritoare a carnavalului sunt jucate în teatrele locale şi chiar pe străzi. Carlo Goldoni, scriitorul ale cărui piese de teatru ironizează, dar oferă o imagine spectaculoasă şi amuzantă a carnavalului, este unul dintre cei mai jucaţi autori şi ale cărui replici se recită deseori şi astăzi de către cei puşi pe distracţie. Ce făceau veneţienii pe vremea lui, în timpul carnavalului? Dansau, cântau, luau parte la dineuri copioase, mergeau la teatru şi „se tachinau”, aşa cum spune şi Caragiale în „D’ale carnavalului”.

Obiceiuri româneşti de sfârşit de iarnă

Şi pe meleagurile româneşti se celebrează la sate intrarea în postul Paştelui, dar şi de alungare a iernii, a spiritelor rele şi se sărbătoreşte reînvierea naturii!

Saşii sărbătoresc Faschingul (carnavalul) care celebrează triumful luminii asupra întunericului, al primăverii asupra iernii. Obiceiul a fost preluat şi de mulţi români, mai ales în zona Prejmer (Braşov), unde tinerii pregătesc nişte clătite delicioase pentru a le răpi pe fetele ademenite de miros. Feciorii răpitori sunt costumaţi. Ulterior, fetele sunt eliberate în schimbul unor plăţi, şi cu toţii serbează venirea primăverii cu un bal costumat.

Fărşangul este un eveniment similar, organizat în Arad, Covasna şi Harghita. Tinerii se costumează în mire şi mireasă şi pornesc prin sat pocnind din bici şi bătând din tobe pentru a speria şi goni iarna. În fruntea alaiului se aşază un sicriu în care este iarna, care este deseori reprezentată printr-o păpuşă de paie, ce simbolizează şi păcatele omeneşti şi spiritele rele, care sunt îngropate la sfârşitul zilei