Articole

La pas prin lume 0 Comentarii

Ministerul de turism al Egiptului anunță modificări de prețuri

  Ministerul de Turism al Egiptului anunță continuarea sistemului de sprijin al zborurilor charter spre Egipt până la 31 octombrie 2014, după cum urmează: 1.  Zboruri cu durată mai mică

Turist in Romania 0 Comentarii

PLAN BEE – A trăi fără pesticide

  Studiul efectuat la nivel european de către Greenpeace demonstrează fezabilitatea agriculturii ecologice ca soluție pentru polenizatori și criza agriculturii la nivel global. Agricultura ecologică s-a dovedit fezabilă ca mijloc

EVENIMENTELE LUNII 0 Comentarii

În luna mai petrecem o noapte la muzeu!

De 10 ani, 3000 de muzee europene îşi deschid porţile pentru a sărbători Noaptea Europeană a Muzeelor. Acesta este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din

Editorial 0 Comentarii

A început programul „Litoralul pentru toţi 2014”

Se apropie vara! Acesta este primul gând atunci când vedem că se derulează prima parte a programului Litoralul pentru toţi! Cei cărora le place să se bucure de mare când

La pas prin lume 0 Comentarii

Egiptul scoate la iveală noi comori nebănuite

Două morminte, vechi de peste 2.500 de ani, au fost descoperite în regiunea Minya. O echipă mixtă de cercetători spanioli şi egipteni a adus la lumină două morminte din perioada

Editorial 0 Comentarii

Portuguese Fest, în Bucureşti

Pentru câteva zile, bucureştenii au asistat la a doua ediţie a Portuguese Fest, manifestare cu specific portughez, care s-a desfăşurat în incinta restaurantului Gallo Nero. Evenimentul organizat cu sprijinul Ambasadei

EVENIMENTELE LUNII 0 Comentarii

EUROPAfest se apropie de start!

Începe EUROPAfest 2014! Dacă simţi că te strânge cravata, dacă vrei să scapi de zgomot şi trafic sau doar să te eliberezi de rutina zilnică, mergi împreună cu prietenii, între

EVENIMENTELE LUNII 0 Comentarii

Se deschide sezonul turistic în Alba-Iulia

Între 25 și 27 aprilie, toți cei care vor alege ca destinație Cetatea Alba Carolina vor avea parte de o concentrare nemaîntâlnită de evenimente, concerte și spectacole, la ”Zilele Cetății”

EVENIMENTELE LUNII 0 Comentarii

Zilele Braşovului la a XII-a ediţie, 24-27 aprilie

Începând de joi, 24 aprilie, Braşovul îmbracă straie de sărbătoare cu ocazia sărbătorii tradiţionale „Zilele Braşovului”, ajunsă la a XII-a ediţie.Sărbătoarea nu este doar un prilej de bucurie pentru braşoveni

EVENIMENTELE LUNII 0 Comentarii

EUROPAfest împlineşte 21 de primăveri

Da, de 21 de primăveri, muzica bună se aude în Bucureşti şi în luna mai. 21 de ani de concerte, concursuri, întâlniri de neuitat cu muzicieni din lumea întreagă, o