Îmbinarea modernului cu tradiționalul: pixeli cusuți pe etamină
Cine a spus că numai femeile pot lucra pe gherghef? Și unde scrie că pe pânză trebuie să faci numai flori, crenguțe și îngeri? Vlad Postolache are 30 de ani și o pasiune mai puțin obișnuită: coase pixeli pe etamină.
În clasa a doua nici n-a vrut să audă de traforaj la lucrul manual, ci a ales să coasă cât de bine s-a priceput, cu ață colorată, doi oameni îmbrăcați în port național. Acum un an și-a redescoperit această pasiune pentru cusut când a văzut pe reddit.com o fotografie cu un tablou cusut și oferit cadou. A pus un pariu cu el însuși, și-a procurat cele necesare și s-a apucat de lucru.
„Mi s-a părut extrem de interesantă posibilitatea asta de a personaliza un cadou sau chiar un obiect decorativ, care în același timp poate arăta îngrijit, finalizat, dar poate conține lucruri la care nu te aștepți, ca o glumă sau un mesaj între prieteni, sau o scenă SF, de exemplu – combinația dintre tema modernă și mijlocul tradițional folosit, etamina și ața”, spune Vlad.
Până acum l-a cusut pe Duke Nuk’em (un personaj dintr-un joc pentru calculator din anii ’90), logo-urile altor două jocuri de prin aceeași perioadă, Doom și Quake2, logo-ul clubului de carte al prietenei lui, Serial Readers, și, printre altele, și celebra replică din Game Of Thrones, „Winter is coming”. Dar are vise mărețe, numărate în zeci de mii de puncte. Are pe lista sa poster-ul original din 1977 al primului film „Star Wars” care înseamnă 40.000 de puncte și 60 de culori. Adică o viață întreagă de cusut și ceva fire albe. Visează departe – să pună toată galaxia pe etamină.
Spune des că o lucrare trebuie să fie îngrijită căci asta înseamnă pentru el că și-a făcut ordine în minte. Că a lucrat curat, dar în același timp a făcut și puțină terapie cu el, și-a așezat frumos gândurile și ațele. În plus, știe că cei care-s cunoscători verifică etamina și pe dos.
Pe lângă ordine, mai pune mare preț și pe pasiune. Totul trebuie să fie făcut în viață pentru că îți place.
„Am fost profesor de informatică, am fost proiectant de instalații, am lucrat și într-un minister, apoi ca web-designer, mai de curând într-un print-shop, iar acum lucrez part-time ca game-master la un joc de tip escape-room din București. Și când te gândești că am făcut Facultatea de Instalații… Mă ghidez destul de mult în viață după a face orice îmi place, indiferent de părerea celor din jur. Asta contează foarte mult pentru mine”, mărturisește acesta.
Vlad nu și-a propus să se îmbogățească din lucrul pe etamină, dar pentru că mulți oameni i-au admirat munca și îi cereau „câte ceva mic și drăguț” s-a hotărât să și vândă. Poți să calculezi cât te costă o pânză urmând indicațiile de pe pagina sa de Facebook. După o seară, două sau chiar șase, în funcție de complexitate, poți să te mândrești cu o frumusețe de tablou cusut de Vlad Postolache.
Autor: Oana Racheleanu
Material publicat în ediția de martie 2015 a ziarului Turism Club.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Dacă tot e sezon de inimioare, pregătește-i ceva bun
Vrei să-ți surprinzi iubitul sau iubita cu un gest frumos de Dragobete? Ce ai spune să-i pregătești un desert delicios? Un tiramisu sau o prăjitură în formă de inimioară îi
Ruladă ardelenească
Iată o nouă rețetă de sărbători, dar nu neapărat, de data aceasta din Ardeal. Spor la bucătărit și poftă bună. Ingrediente: 800 g mușchi porc, 100 g pulpă vițel tocată,
Dincolo de agitaţie, în liniştea pădurilor din Borsec
Acum, la inceput de vara, când soarele ne îndeamnă să plecăm weekendurile departe de agitaţia oraşului ajungem la Borsec. In statiune mergi pentru că izvoarele de aici te ajută în
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!