Misterioasa cetate de la Ciceu

Cenuşăreasa cetăţilor străvechi româneşti, Cetatea Ciceu poate fi astăzi descoperită în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, la 20 de kilometrii nord-est de municipiul Dej. Parte integrantă a comitatului Belső-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în Szolnok-Doboka la 1876) încă din Evul Mediu, cetătea a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, la o altitudine de 683 de metrii, pe una dintre colinele vulcanice ale regiunii.

Dacă pentru celelalte cetăţi româneşti, timpul a trecut blând, pentru cetatea de la Ciceu, vremea şi oamenii s-au dovedit necruţători. Astăzi, ruinele cetăţii aşteaptă cuminţi să fie scoase din uitare. În prezent, datorită eforturilor depuse de departamentul de mineralogie al Facultăţii de Biologie şi Geologie din cadrul Universităţiii Babeş-Bolyai din Cluj cât şi al altor cercetători, transformarea în obiectiv turistic a zonei Cetăţii Ciceului a devenit unul dintre planurile majore la care lucrează de un timp Primăria comunei. În plus, de la Ministerul Culturii şi Cultelor este aşteptată în acest an, aprobarea unor săpături arheologice, pentru a se continua investigaţiile făcute de cercetatori clujeni, investigaţii ce au condus la descoperirea a trei noi peşteri la sud-vest de Dealul Măgurii.

Pentru pasionaţii de speologie, zona peşterilor este încă greu accesibilă, şi  există o şansă mare ca doar unele dintre aceste peşteri să fie incluse în circuitul turistic naţional.

Veşmânt nou pentru ziduri antice

În pofida uitării şi a abandonului, viitorul pare mai luminos pentru cetatea de la Ciceu. Într-un proiect de punere la punct a infrastructurii, Primăria încearcă acum să faciliteze accesului spre Cetate, realizând în acelaşi timp, un studiu de fezabilitate pentru conservarea Cetăţii şi un plan de restaurare a acesteia.

Totuşi, călătorul ce nu doreşte să aştepte până la finalizarea acestor proiecte pentru a vizita ruinele cetăţii, poate descoperi cu încântarea frumuseţea peşterii din imediata vecinătate a monumentului istoric. Situată la 750 de metri înălţime în Dealul Măgurii, în vecinătatea satului Ciceu-Corabia, peştera de la Cetatea Ciceului a fost descoperita în anul 1978, fiind înregistrată drept cea mai lungă peşteră – cavitate de stânci nisipoase din România. Cunoscută de localnici din vremuri străvechi, peştera cât şi rocile vulcanoclastice din partea sud-vestică au fost utilizate pentru fortificaţii atât în epoca de fier cât şi în cea medievală. Iar dacă frumuseţea lacului şi a pârâului din imediata vecinătate nu vă satisfac dorinţa de relaxare, peştera vă oferă o alternativă plăcută de a vă petrece câteva ore din timpul liber: în interiorul cavităţii de la Cetatea Ciceului, cavitate ce măsoară 50 de metri adâncime, puteţi observa pe îndelete viaţa celei mai mari aglomeraţii de lilieci din Europa.

Refugiu pentru vremuri grele

Odată ce călătoria către cetate porneşte din sud, este uşor de observat, că, din acest punct, colinele Ciceului apar sub forma a două terase cu aceeaşi formă, dar de altitudini şi lăţimi diferite. Astfel, condiţiile geografice au permis apariţia fortificaţiei medievale de pe Dealul Cetăţii (Ciceul Mic), transformând clădirea într-un punct ideal de observaţie, refugiu şi apărare.

Din nefericire, puţine sunt ilustraţiile care permit astăzi, vizualizarea întregii cetăţi, aşa cum a fost iniţial ridicată.Singura mărturie iconografică care ni se păstrează despre Ciceu datează din anul 1866 şi ne prezintă două turnuri, ce au încorporată o frumoasă fereastră în stil gotic. Reprezentarea în sine păstrează caracterul relativ al raportului cu realitatea, iar o schiţă târzie a cetăţii, datând din anul 1866, ne prezintă o cetate medievală străjuită de patru turnuri. Totuşi, datorită dărâmării cetăţii Ciceului în anul 1544, certitudinile legate de imaginea anului1866 sunt puse sub semnul întrebării, cercetătorii optând să aprobe varianta unei simple ficţiuni romantice.

Deşi neclară, imaginea cetăţii Ciceu rămâne cea a unui simbol al unităţii medievale româneşti. Fiind-ui atribuită o grosime a zidurilor între 1,30 m şi aproape 4 m, cetatea mai păstrează şi acum în partea de sud a fortificaţiei, două mostre din vechiul zid. O cercetare atentă a zonei va dezvălui în zona de nord-est, la circa 500 m în faţa cetăţii, pe panta ce coboară spre Ciceu-Giurgeşti şi Reteag, urmele şanţului de apărare şi a valului ridicat în faţa acestuia.Un al doilea element  de fortificaţie este reprezentat de zidul amintit de J. Kádar, zid care pornea din partea de nord-est a cetăţii şi se termina în partea de nord-vest a acesteia, în inima dealului  Măgura. În spaţiul dintre acest zid şi cetate se afla grădina împreună cu fântâna descoperită în 1866 de  către P. Ferenc şi săpată parţial de Torma Károly.

Acest sistem de apărare, în mare parte natural, precum şi configuraţia geografică a zonei, au făcut probabil din Ciceu o fortificaţie imposibil de cucerit, cu toate că, elementele conservate astăzi, nu ne oferă nici un indiciu despre etapele de construcţie.

Domnitori mari peste o cetate mică

În prezent se cunosc puţine date despre istoria Cetăţii Ciceului până în prima jumătate a secolului al XV-lea, când aceasta iese din proprietatea familiei nobilare Losonczi. Cetatea a avut însă trecutul ei de glorie, iar între anii 1486- 1490, domnitorul Ştefan cel Mare ia în stăpânire Ciceul şi Cetatea de Baltă, ambele domenii făcând obiectul unei danii de la regele ungar Matia Corvin. Din acest moment înainte,  stăpânirea cetăţii şi a domeniilor se perpetuează de la Ştefan cel Mare la fiii săi până la Petru Rareş. Şi pentru prima oară Ciceul îşi îndeplineşte efectiv în 1538 rolul de refugiu. Căci aceasta este vremea când, trădat de boieri, cu Moldova ocupată de Soliman Magnificul, Petru se adăposteşte cu familia la Ciceu. În 1541, familia domnească părăseşte Ciceul şi, în condiţiile reorientării politicii moldovene, în anul 1544, cetatea este demantelată din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi.  Alexandru Lăpuşneanul este ultimul domn moldovean care protejează întrucâtva cetatea Ciceului, lasând moştenire un trecut zbuciumat şi o istorie scrisă cu sânge. Iar azi, la Ciceu, călătorul pe urmele marilor domnitori, este momentan nevoit să vadă dincolo de ruinele aflate într-un stadiu avansat de ruină şi să descopere umblând liber, zidurile unei cetăţi construite pentru apărare.