O PLĂNUIEȘTI ȘI SUPRAVIEȚUIEȘTI!

O PLĂNUIEȘTI ȘI SUPRAVIEȚUIEȘTI!

 

Ai unul, doi sau chiar mai mulți, îi iubești ca pe ochii din cap și, de cele mai multe ori, nu concepi să stai prea mult departe de ei. Mai ales în vacanță! Atunci când te însoțesc însă, caută hoteluri liniștite, stațiuni fără petreceri de noapte, cu plaje, parcuri de distracții și locuri de vizitat. Iată pe unde le poți găsi!

Silvia Mirea

AȘA TE ASIGURI CĂ ÎN VACANȚA CU FAMILIA TOATĂ LUMEA ARE PARTE DE DISTRACȚIE

Poți alege o vacanță all inclusive, dedicată familiilor, de la o agenție, și atunci vei plăti o anumită sumă, și vei sta într-un hotel cu toate facilitățile dorite. O mulțime de părinți aleg să petreacă 10-12 zile într-un hotel sau complex hotelier, unde copiii vor avea programul lor, cu personal calificat care se va ocupa de distracția celor mici, de genul lecții de înot, limbi străine, teatru pentru copii etc, în timp ce părinții vor putea petrece câteva ore la piscină, la masaj, la spa.

Turcia și Grecia au tot felul de oferte pe această categorie, Bulgaria încearcă să le ajungă din urmă, în Austria și Italia sunt de asemnea locuri de acest fel, cu hoteluri construite în mijlocul unor zone naturale sau chiar în ferme.

Dar mai sunt și altfel de vacanțe… Cu rulota.

Și nu trebuie să ai una a ta, ci o poți închiria. Sigur, pentru asta trebuie să ai acel spirit flower power și eventual ceva mai mult timp decât cele două săptămâni clasice alocate în mod obișnuit concediului de vară.

Fă-ți traseul, consultându-te cu juniorii, indiferent dacă alegi un circuit prin țară, sau unul în afară și sigur va ieși o ”expediție” de vis! Variante sunt însă foarte multe. De exemplu: ”vara asta stăm o săptămână la mare în România, și o săptămână vizităm Italia”, sau ”plecăm cu mașina noastră în Muntenegru și vizităm și ceva prin Croația”, dar se poate și ”plecăm cu avionul în Spania și închiriem mașină ca să vedem cât mai multe locuri” ori ”ce-ați zice de un circuit cu autocarul, prin 4 țări?” Decizia o iei în funcție de bugetul alocat, perioada vacanței și pasiunile voastre.

Copiii vor joacă și iar joacă!

Ce vor copiii în vacanță? Să se joace, să se joace și iar să se joace… Dar tu îi poți ”păcăli frumos”, și între două jocuri pe tabletă să îi atragi spre un traseu montan, un muzeu, o tură cu bicicleta pe o rută plină de descoperiri uimitoare…

Există Geoparcul Țara Hațegului, o lume a dinozaurilor, a descoperirilor geologice fantas­tice… Dar și alte zeci de parcuri de aventură, cel puțin câte două în afara marilor orașe, și câte unul în apropierea stațiunilor montane. La noi la mare, e la fel de simplu. Ai soare, ultraviolete și nisip cât cuprinde, dar nu îi ține însă doar în stațiune, pe plajă sau la locurile de joacă! Mergi cu ei la muzeele din Constanța și Mangalia, la geamiile turcești și pe străduțe vechi, cu leandrii la poartă.

La munte, caută trasee montane potrivite ca lungime și dificultate cu vârsta și pregătirea fizică a găștii – vorbim aici și de pici și de adulți! -, obișnuiește-i cu rucsacul și bocancii, cu lanterna și cu pelerina de ploaie care nu trebuie să lipsească din nici un bagaj de munte.

DSC_5816

10 SFATURI PENTRU O CĂLĂTORIE REUȘITĂ

1 STRÂNGE INFORMAȚII DIN TIMP. Practic de la încheierea ultimei vacanțe, poți începe să aduni date, sfaturi, idei, pentru următoarea. Afli de un hotel bun pentru familii, verificat de un prieten, la Barcelona? Notează-ți informația în telefon sau calculator, într-un fișier separat. La fel și alte date despre vacanțe reușite. Așa va fi mai ușor să creionezi concediul perfect.

2 CAUTĂ CAZARE PRAC­TICĂ ȘI IEFTINĂ. Când ai o familie numeroasă, nu comanda neapărat două camere duble la hotel, întreabă și de apartamentele familiale. S-ar putea să fie mai bune prețurile la cele din urmă. Oricum, în fiecare oraș pe care urmează să îl vizitezi, caută întâi hotelurile pentru familii. Există deja foarte multe astfel de spații de cazare, cu o mul- țime de facilități.

3 ALEGE CELE MAI POTRI­VITE HĂRȚI. Dacă pleci cu mașina, setează programele de hărți să te anunțe când în drum apar facilități pentru familii cu copii, inclusiv pentru opriri de odihnă ori vizite la muzee și parcuri de distracții. Mai bine petreci o oră la un mini-hotel cu un loc de joacă pentru copii, decât la o benzinărie oarecare.

4 BAGAJE UȘOARE. Stabilește reguli clare cu toți cei din familie și mai ales cu copiii. Ideal este ca fiecare membru al familiei să aibă o singură valiză, în care să intre totul, inclusiv ceva jucării și un jurnal de călătorie în care să noteze, să lipească etichete și alte suveniruri.

5 MÂNCAREA DE DRUM SĂ STEA LA ÎNDEMÂNĂ. Fiecare trebuie să aibă un spațiu dedicat pachețelelor cu gustări și sticlei cu apă, care să fie umplute periodic, la micile reprize de odihnă și shopping de pe drum.

6 TOATĂ LUMEA SE DIS­TREAZĂ. Ca să se întâm­ple asta, când copiii vor luni în parcul lego – toată familia merge acolo fără comentarii. Marți însă, toată gașca va vedea muzeul de artă, care e pe gustul mamei, iar apoi, toți vor merge la o expoziție de mașini, care îi place tatălui.

7 STABILEȘTE DE LA PLECARE REGULI CLARE pentru prețurile maxime ale suvenirurilor și costuri zilnice, pentru a evita bătutul din picior în magazi­nul muzeului!

8 NU TE ENERVA. Antrenează-te mental să nu te panichezi și să nu te enervezi, indiferent de evenimentele petrecute în vacanță. Sângele rece în cazuri extreme sau calmul în fața muzeului preferat care tocmai s-a închis sunt de dorit.

9 DISTREAZĂ-TE ȘI RÂZI DIN ORICE. O vor face și ceilalți așa că va fi bine!

10 GÂNDEȘTE-TE CĂ EȘTI UN EXEMPLU pentru copiii tăi, așa că uită de înjurături la volan și de micile certuri cu jumătatea ta.

Fotografie0273

 Recomandarea noastră

  1. CASTELUL PELEȘ – pentru frumusețea sa, dar și pentru orașul Sinaia și aerul de munte de acolo.
  2. VÂRFUL OMU ȘI BABELE – e musai ca într-o vacanță copiii să meargă alături de voi în această destinație!
  3. O CĂLĂTORIE CU MOCĂNIȚA, pe una dintre liniile înguste, fie că e Moldovița sau Valea Vișeului.
  4. O EXCURSIE ÎN BUCUREȘTI, cu vizitarea principalelor obiective, de la Arcul de Triumf, la strada Lipscani și Muzeul Antipa.
  5. MUZEUL SATULUI “DIMITRIE GUSTI” este, în fiecare anotimp, un loc perfect unde poți petrece timpul din zori și până în seară.
  6. MUZEUL DE ISTORIE AL ROMÂNIEI, cu a sa columnă a lui Traian și o lecție completă de istorie.
  7. SARMIZEGETUSA REGIA ȘI ULPIA TRAIANA – o excursie printr-una dintre cele mai frumoa­se zone din țară îi va ajuta pe cei mici să descoperea monumente celebre.

 

Despre Autor

S-ar putea sa iti placa

Turist in Romania 0 Comments

Vedetele se distrează vara aceasta la Eforie Aqua Park

Unicul parc de distracţii din sudul litoralului a atras atenţia vedetelor ce au fost prezente la show-ul oferit de Eforie Aqua Park la Târgul de turism ce a avut loc

Turist in Romania 1Comments

Muzeul Tradiţiei Aulice de la Palatul Mogoşoaia

Construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu, transformat de otomani în han, răscumpărat, devastat de multe ori, ajuns la familia Bibescu, naţionalizat de comunişti, pentru ca azi să fie o atracţie pentru

Turist in Romania 0 Comments

Vă aşteptăm pe un tărâm de basm la „Ziua Lacului Iezerul Mare”

Turiştii şi amatorii de natură care doresc să evadeze din cotidian sunt aşteptaţi sâmbătă, 24 august 2013, într-o zonă de o frumuseţe rară, acolo unde dealul se îngână cu muntele,

0 Comments

Niciun comentariu inca!

Poti fi primul care comenteaza articolul!

Spune parerea ta