Peșteri de legenda, locuri din piatră care spun povești ce te înfioară

Ascunse în munți și vechi de când lumea, locurile despre care îți povestim în cele ce urmează sunt precedate de legende și sunt înconjurate de peisaje minunate. Peștera Polovragi e locul în care Zamolxe a devenit zeu, Gura Dobrogei e refugiul oamenilor regelui Dapix, iar Poarta Zmeilor e tot ce a rămas dintr-o cetate în care intrau doar cele mai frumoase fete din sat. 

Imagine în cărbune din Peștera lui Zamolxe

• Locul în care un om s-a transformat în divinitate: Zamolxe, zeul dacilor

Pe malul râului Olteț, la mică distanță de localitatea Polovragi, Cheile Oltețului se deschid cu o peșteră spectaculoasă, nu doar speologic, ci și din punct de vedere istoric.
Din cei 10 km ai peșterii Polovragi, doar 900 de metri sunt accesibili publicului, restul rămânând rezervați doar speologilor.
În zona vizitabilă există o formațiune calcaroasă pe care specialiștii au pus o indicație: Scaunul lui Zamolxe.
Istoricii antici îl menționează pe acest dac numit Zamolxe ca fiind un elev al lui Pitagora, în Grecia. Întors acasă, Zamolxe se retrage în această peșteră și stă trei ani pe scaunul de piatră, presupun speologii, după care se transformă în zeu. Se spune că el i-ar fi învățat pe daci că sufletul este nemuritor și că a inițiat o nouă religie în Dacia, atestată documentar. Se spune că Peștera Polovragi este și locul în care vechii vraci ai dacilor preparau o băutură care vindeca orice boală, dintr-o plantă numită polovragă, astăzi dispărută.
Tot în zona deschisă publicului, există un desen rupestru realizat de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Autorul acestui desen ciudat este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, vreme de sașe luni.
Deasupra peșterii, pe vârful muntelui, a fost descoperită o cetate dacică datând cel puțin din Epoca Bronzului, adică de acum trei mii de ani.

Intrarea în peștera Regelui Dapix

• Istoria peșterii regelui get Dapix, în cei mai bătrâni munți ai Europei!

Cheile Dobrogei sunt o formațiune stâncoasă, care țâșnește din câmpie, în centrul Dobrogei. Sunt rămășițele unor colonii de corali ieșite la suprafață din marea Thetis  – Thetis a fost o zeiță, mama lui Ahile – cu 2 miliarde de ani în urmă, când au început să se formeze Munții Hercinici… Geologic vorbind, sunt cele mai vechi pietre de pe teritoriul României și al Europei și de acest loc se leagă începutul luptelor dintre daci și romani și legenda regelui Dapix.
Una din regiunile în care au rămas urmași ai lui Burebista este destul de zbuciumată deoarece aici nu se mai întâlnesc doar două civilizații puternice, ci trei: cea getică, cea romană și cea elenă. Este vorba de Dobrogea.
În jurul anului 30 î.Hr. Dobrogea getică era condusă de trei regi daci: Roles, în sud, Dapyx în centru și Zyraxes în nord.
Roles este regele get care conduce regatul al cărui capitală era probabil Sacidava, așadar tribul dacilor. În anul 29 î.Hr., Octavian îl trimite pe Licinus Crassus împotriva bastarnilor care îi atacaseră pe tracii denteleți, aliați ai romanilor. Roles își oferă ajutorul romanilor, ceea ce îi va aduce regelui dac titlul de “prieten și aliat al poporului roman” acordat de Octavian personal, la Corinth, în anul 29 î.Ch.
În anul următor însă Roles intră în conflict cu vecinul său nordic Dapyx. Roles primește la cerere ajutorul lui Crassus. Cele două armate aliate reușesc să alunge de pe câmpul de luptă armata lui Dapyx într-o cetate fortificată. Trădarea se materializează prin deschiderea porților cetății. Cele două armate aliate năvălesc înăuntru și are loc un adevărat măcel. Dapyx moare eroic în fruntea armatei sale. Populația din jurul cetății se refugiază într-o peșteră numită Keiris. Ajunși aici, romanii nu încearcă să-i asedieze pe daci ci îi zidesc înăuntru.
Aceasta este Peștera Gura Dobrogei sau Peștera Liliecilor, monument al naturii și monument speologic.
Are o suprafață de 5 ha, 3 intrări și mai multe galerii, cu o lungime de peste 480 de metri.
În Peștera Gura Dobrogei au fost atestate numeroase mărturii ale activității umane: unelte de silex paleolitic și neolitic, fragmente de ceramică neolitică și obiecte mai recente din metal aparținând epocii fierului. Toate atestă că peștera a fost locuită aproape permanent, foarte multă vreme.
Aici se presupune că s-au retras daco-geții lui Dapix, așa cum scrie Dio Cassius, cu tot cu averile lor.

Aceasta este ”Poarta Zmeilor”

• Poarta Zmeilor e tot ce a rămas dintr-un vechi castel

Poarta zmeilor se află în Munții Apuseni, pe Valea Arieșului, aproape de comuna Sălciua, din județul Alba. Nu este însă singurul monument natural din Masivul Bedeleu. Pe cursul mijlociu al râului Arieș există multe chei, defilee și monumente naturale: Peștera Zmeilor, cascadele Dildina, Șipote, avenul Vînătarea sau Tăul fără fund.
Poarta și Peștera Zmeilor se află pe un platou de pe vârful muntelui care se deschide cu o arcadă din piatră și se continuă cu intrarea în peșteră. Prima se află la 15 m de intrarea în peșteră și dă acces într-o succesiune de săli și coridoare cu o lungime totală de 125 de metri.
Legendele locului spun că în vremuri de altădată, pe acest munte se ridica un castel al zmeilor. Se vorbește că aceştia nu coborau în sat, însă uneori, sub înfăţişarea omenească, câte unul dintre ei venea la horele săteşti. Dansa cu cea mai mândră dintre fete, iar la miezul nopţii, o răpea, dispărând în munte. Într-o zi, sătenii au aflat năravul zmeilor, iar flăcăii din satele învecinate au pornit la drum, hotărâţi să se răzbune, dând foc tuturor pădurilor împrejmuitoare şi doborând castelul din munte. Din acesta ar mai fi rămas doar poarta, care mai aşteaptă şi astăzi, falnică, să-i treacă pragul vreo fată frumoasă.

Autor: Ioana Golea