Sorin Toma, campionul care a pus România pe harta street workout-ului
Deși nu-l cunoșteam pe Sorin Toma, n-a fost prea greu să-l recunosc din tot valul de oameni care ieșeau de la metrou. E tot numai mușchi, dar se vede că sunt munciți, autentici. Are 21 de ani și este dublu campion național la street workout, un sport mai puțin cunoscut în România, dar foarte popular în lume.
Apucă-te de o bară, apoi ridică-ți greutatea corpului în mâini. În timp ce te ridici, mimează câțiva pași în aer până când corpul tău ajunge paralel cu solul. Ai făcut ce ți-am zis? Ai obosit numai imaginându-ți, nu? Tracțiunile reprezintă o condiție de bază ca să poți face street workout. Nu poți să atingi bara cu bărbia cu ușurință, de câte 30 de ori, atunci vezi-ți de treabă. Dar cu flotările, fandările și abdomenele, cum stai?
Sorin Toma este as în aceste exerciții, că doar nu degeaba este dublu campion național la street workout. Când le-a stăpânit bine, a început să facă flotări într-o mână, să coboare treptele numai în mâini, să fie un steag uman, ba chiar să facă rotiri în aer, pe bară.
De la 7 la 12 ani a încercat kickbox, înot și karate, dar se plictisea repede și trecea mai departe. Când a devenit adolescent a făcut fitness, iar când a căpătat ceva masă musculară, s-a plictisit din nou. Nu mi-e greu să mi-l imaginez un puști care n-are stare și vrea mereu ceva nou. A trebuit să plimb reportofonul după el, căci n-a stat locului o clipă. S-a mutat de pe un picior pe altul, a trecut din dreapta mea în stânga și iar așa.
“După 6 luni aveam deja masă musculară şi am început să mă plictisesc, că eram mai zbuciumat. Am descoperit pe net parkour şi am zis să încerc şi eu”, povesteşte campionul.
Spune că a fost printre primii care au practicat parkour în Bucureşti, aşa cum s-a întâmplat ulterior şi cu street workout-ul, de care s-a apucat în 2010. După ce a prins gustul săriturilor pe spate şi al căţărărilor, “într-o zi frumoasă de 11 iulie 2011, la antrenament, am căzut cu genunchiul sub mine”, povesteşte Sorin. S-a ales cu o ruptură de menisc cu leziune a ligamentului încrucişat anterior şi cu decizia de a continua numai cu street workout-ul.
“Dacă nu am picioare, am mâini. Ce pot să fac? Bară!”, îşi spunea pe atunci cel ce avea să devină campion.
Așa au început antrenamentele și ambiția de a face din street workout un sport național. „Să se mai audă despre România și altceva în afară de Simona Halep și Gică Hagi”, explică acum Sorin.
Inspirația vine dinspre Moscova
S-a inspirat de la ruși, iar preferatul său este Vladimir Sadkov, campionul mondial din 2013. De la el a învățat cele mai bune exerciții de izometrie, adică își alege o poziție dificilă în care rămâne 20, 30 de secunde.
„Rușii sunt cei mai curajoși, cei mai nebuni. Dar au și condiții să exerseze; au bare zdravene și saltele. Noi dacă picăm pe asfalt, ăia suntem”, zice Vicențiu, unul dintre colegii lui Sorin de trupă.
Sigur că au o trupă, căci atunci când mai mulți oameni au o pasiune, caută să se antreneze împreună, să se motiveze reciproc.
„Ăștia sunt copiii mei pe care i-am crescut, sunt elevii mei. I-am văzut în 2013 în parc la Tineretului și i-am luat la Bar Dogz, grupul pe care l-am format în 2010. La un moment dat am fost 15 membri”, spune campionul.
„El a fost primul, noi la el am văzut prima dată ce înseamnă street workout”, confirmă băieții.
Ce trebuie să știi dacă vrei să înveți street workout
Street workout-ul are câte puţin din mai multe sporturi: parkour, gimnastică, breakdance, free running şi fitness urban. Este bazat pe exerciţii statice, dinamice şi de forţă, pe care le realizezi cu greutatea corporală, iar ca să fii bun, aşa cum este Sorin, ai nevoie de forţă, rezistenţă, agilitate, explozie, coordonare şi tehnică.
Aşa i-a dat gata pe cei din juriul de la Campionatul Naţional de Street Workout care a avut loc la Orăştie. Cu forţă, dinamică, agilitate şi mai ales explozie. A făcut un exerciţiu cu nume complicat, cu o tehnică şi mai şi: 360 Muscle Up Pull Up 360. Imaginează-ți că porneşti cu faţă la bară, te roteşti o dată în aer, vii pe sub bară și continui pe partea cealaltă a doua rotaţie, cu mâinile încrucişate. Nici n-ai fi crezut că omul este capabil de așa ceva!
Când am fost cu ei la antrenament, a venit pregătit cu camera de filmat ca să înregistreze fix mișcarea asta. A repetat până și-a făcut bătături la mâini și vânătăi la antrebaț. Trebuia să iasă perfect.
„Uneori am și zile proaste, în care nu îmi iese nimic. Depinde de cât de obosit sunt, depinde de mai mulți factori. Așa am pățit și la Moscova. Nu m-am prins bine cu mâna și m-am dezechilibrat, dar n-am lăsat să se vadă. Am legat repede un alt element”, povestește Sorin.
Băiatul a fost prima dată campion național în 2014, când a și participat la Campionatul Mondial de Street Workout desfășurat la Moscova. De cinci ani învață mișcări de pe Youtube, de la ruși, și se antrenează în parcurile mari din București (Herăstrău, Tineretului, Titan), în skatepark-uri și pe unde mai găsește niște bare.
Chiar și așa, cu antrenamentele care durează între 20 de minute și 6 ore, cu mișcări inspirate de pe Youtube și cu barele comuniste, Sorin se va duce și anul acesta în Rusia, să ne reprezinte țara.
„La Moscova a fost greu. Toată lumea a zis că eu o să câștig, dar când am văzut ce e acolo, ținând cont de nivelul celorlalte țări, am zis că n-am ce să caut în runda a doua. Principalul meu scop a fost să pun România pe harta street workout-ului. Este o onoare pentru mine să fac asta a doua oară”, spune dublul campion.
După experiența de anul trecut, acum știe la ce să se aștepte. Știe că, mai importantă decât pregătirea fizică e cea psihică.
„Habar n-aveam la ce să mă aștept. A fost multă adrenalină, dar și multă presiune. A fost prima mea competiție la nivel mondial. Anul trecut, la Orăștie, se uita la mine doar un oraș. Acum, pentru 2 minute, s-a uitat la mine un glob întreg”, spune sportivul.
Durerea lor: n-au unde să se antreneze
Noi ne-am văzut în Herăstrău, la niște „bare comuniste”, unde băieții care se antrenează îl întâmpină cu „Salut, campionule!”. Sorin nu face mult tam tam, nu bate monedă pe cât de bun e, nici nu începe să dea sfaturi în stânga și în dreapta. Îi salută și își începe încălzirea.
Zice că a făcut totul prin forțe proprii. I-a adunat pe băieți, s-a antrenat să devină cât mai bun, când au făcut street workout la metrou s-au filmat cu un telefon, căci n-au avut aparatură. „Eu am fost actor, editor, director și cameraman, am fost de toate”, spune Sorin. „Dar nu ești primar, nu poți să faci parcuri”, îl tachinează Vicențiu.
Asta e durerea lor cea mai mare, că n-au unde să se antreneze.
„Dacă ne-ar da nouă locuri în fiecare parc am putea construi, că nu costă mult să punem o bară. Punem mână de la mână. Dar nu ne dă nimeni. 5 metri pe 5 metri, atât ne trebuie”, îmi povestește Vicențiu.
Street workout în cifre:
- 67 de sportivi din 48 de țări au participat la Campionatul Internațional de Street Workout din iulie, 2014, de la Moscova.
- Mai mult de 13.000 de persoane, din 53 de țări au luat parte la Ziua Internațională a Tracțiunilor din data de 14 septembrie 2014.
- În 24 de ore au fost efectuate 150.000 de tracțiuni, iar banii au fost donați către diverse cauze.
Autor: Oana Racheleanu.
Text publicat în ediția de august 2015 a ziarului Turism Club.
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Vacanţe de poveste
În august ascultăm muzică în natură Vara asta ascultăm muzică în natură, cât mai departe de săli de spectacol întunecate şi cu aer condiţionat. În întreaga lume se organizează de
Unde mergem în prima lună de iarnă
Ultima lună a anului marchează momentul în care începem căutarea pentru o evadare la soare. Din fericire, există mari părți ale lumii în care vremea în decembrie reprezintă perioda cea
Irlanda – un trifoi norocos pentru toți
O ţară mică dar cu o reputaţie uriaşă, aşa este deseori descrisă Irlanda. Se prezintă cu o natură sălbatică şi stâncoasă, care este salvată însă de căldura şi veselia locuitorilor,
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!