Viața ca o călătorie: două fete, un Mini Cooper, 47 de țări
Valentina și Lizzy sunt într-o continuă mișcare căci și-au dat seama că atunci când călătoresc adoră mai mult drumul în sine, decât recompensa de după sosire. Echipa Chippy poartă numele Mini-ului cu care au străbătut până acum 47 de țări. Și nu au făcut-o pentru reclamă, ci pur și simplu pentru că și-au permis și au devenit dependente de drumuri.
Lizzy este pilotul Mini-ului Chippy și este îndrăgostită de condus de când se știe. Olandeza crescută în Elveția a primit mașina când a împlinit 18 ani și de atunci nu se mai desparte de ea. Valentina este copilotul. Este născută în Rusia, dar locuiește tot în Elveția, și are mereu la ea o băutură energizantă, ceva de ronțăit, traseul pe care îl au de făcut și toată documentația necesară pentru o excursie de neuitat. Ce au ele două în comun? Pasiunea pentru călătorii, drumuri și mașini.
Chippy Team a ajuns până acum în 47 de țări, punctele cele mai îndepărtate fiind Ucraina și Spania, și Lituania și Albania. Cel mai mult au făcut 8.000 de kilometri în 10 zile, iar numărul maxim de țări prin care au trecut în 12 zile a fost de 28. Mașinuța lor, care de altfel este una de oraș, a făcut față cu brio străzilor din zonele de deșert cu temperaturi de 40 de grade Celsius, șoselelor acoperite cu gheață sau celor neasfaltate, dar, după cum spun fetele, s-a și jucat pe Transfăgărășan, cea mai spectaculoasă șosea pe care a mers Chippy vreodată.
În plus, Mini-ul lor este primul și singurul care a reușit până acum să traverseze Transnistria. „Pentru cetățenii din Europa este foarte greu să intre în această țară, dar cumva echipa Chippy a reușit să îi convingă pe controlori să le permită accesul”, scriu fetele pe site. „Păi bine, dar cum?”, le întreb eu într-un interviu pe care l-am făcut cu ele online.
„Din moment ce Valentina vorbește rusa a putut să comunice cu controlorii într-un mod prietenos. Apoi, e drept, eu a trebuit să falsific puțin actele, adică să îmi iau nume de rusoaică”, îmi po vestește Lizzy.
Cum s-a format echipa Chippy și cum a început călătoria
Nu trecuse mult de când Lizzy a primit cadou mașina, iar cele două bune prietene și-au propus să plece în vacanță. Ambele își doreau să ajungă la plajă în Italia, numai că una voia într-o parte, iar cealaltă fix în partea opusă a țării. Au avut 4 zile la dispoziție, așa că le-au împărțit.
„După călătorie ne-am dat seama că ne-a plăcut mai mult condusul decât lenevitul pe plajă, așa că vara următoare am făcut 8.000 de kilometri în 10 zile”, îmi zic fetele. Au trecut 5 ani de atunci, iar Valentina și Lizzy încă nu s-au săturat de drumuri.
Au planuri și mai mari de viitor: „Punem la cale o altă mare călătorie, din Elveția până în China prin multe țări: Afganistan, Kazahstan, Turkmenistan etc. Dar pentru că avem nevoie de vize și procurarea actelor va dura o vreme, plănuim călătoria pentru 2017”, spune Lizzy.
Ce cred fetele despre România și despre Transfăgărășan
“Am petrecut o lună întreagă anul trecut în România pentru că trecuserăm o dată în fugă pe aici și ne-a plăcut foarte mult. Am vrut să vedem țara mai de aproape. Satele sunt uimitoare și obiectivele mistice sunt de neuitat. Și, desigur, castelele fac țara mult mai atrăgătoare. Ne-au plăcut Cazinoul din Constanța, Castelul Bran și Sibiul. Cea mai frumoasă experiență din România a fost atunci când am vizitat Peștera Urșilor și ne-am petrecut noaptea la Casa Urșilor. Gazdele au fost foarte primitoare, au gătit pentru noi și ne-au povestit multe despre zonă. Chiar și acum păstrăm legătura cu ele. O altă amintire plăcută este când am plecat de la Castelul Bran. Era o lună plină care lumina castelul. Conduceam spre nord și, la un moment dat, a apărut un cal alb pe șosea, iar luna îi lumina capul. Este una din cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată. A fost cu adevărat magic. Transfăgărășanul este visul oricărui șofer, este Mecca al fanilor mașinilor. Este foarte frumos și foarte puternic”.
Ce fac fetele în mașină, pe drum
Bineînțeles, ca o echipă responsabilă, fetele își împart atribuțiile: Valentina se asigură că sunt pe drumul cel bun, iar Lizzy este atentă la drum, dar și la cum se comportă mașina. „Este foarte solicitant pentru mașină să parcurgă 800 de kilometri pe zi, de aceea trebuie să verific mereu temperatura uleiului, nivelul apei și presiunea compresorului”, spune șoferița.
În rest, vorbesc despre istoria și cultura țării în care se află, încearcă să învețe câteva cuvinte în limba respectivă, astfel încât să se poată descurca mai ușor, dar mai și cântă și mănâncă chipsuri cumpărate din România: „Benzinăriile de la voi sunt singurele din toată Europa care vând chipsuri cu gust de burger!!”, îmi scrie Lizzy și își încheie propoziția cu două semne de exclamare.
Sfaturile călătoarelor
– Orice om trebuie să viziteze Georgia. Oamenii sunt foarte prietenoși, iar țara seamănă destul de mult cu România!
– Încearcă să descoperi câte ceva chiar dacă nu ai bani să călătorești! Poți să testezi o rețetă nouă, dintr-o altă cultură, să te duci la un muzeu local sau să înveți câteva cuvinte întro altă limbă.
– Nu este neapărat vorba despre cât de departe călătorești, ci despre ce înveți în timpul procesului.
Tur pentru promovarea Balcaniului
Valentina și Lizzy se aflau la începutul lunii octombrie 2015 într-un tur prin Balcani, zonă pe care vor să o promoveze pentru că este foarte diferită de locurile cu care sunt obișnuite.
„Am plecat în acest tur pentru că toți cei din vestul Europei sunt ezitanți în a veni cu mașina în estul Europei, dar vrem ca oamenii să înțeleagă faptul că ești mai în siguranța dacă conduci prin Balcani decât dacă faci asta prin Italia, de exemplu. Așa că scopul nostru este să arătăm frumusețe din aceste zone și dincolo de granițe”, au explicat fetele.
Motto-urile după care se ghidează
Motto-urile lor sunt „Be brave!” (Fii curajos) și „YOLO” (You only live once – Trăiești numai o dată). „Trebuie să fii curajos, să-ți urmezi visurile și să faci tot ce te face fericit pentru că în lumea întreagă sunt foarte mulți oameni triști, nefericiți cu viețile lor, și uneori trebuie să lupți pentru fericirea ta. Dacă fiecare am face asta, lumea ar fi un loc mult mai bun”.
Autor: Oana Racheleanu; Foto: Chippy Team
Despre Autor
S-ar putea sa iti placa
Cinque Terre, pământurile create de Dumnezeu pentru sufletul turiştilor
Situat pe coasta de nord-vest a ţării, în provincia Liguria, Parcul naţional Cinque Terre atrage anual milioane de turişti. Motive sunt multe: muntele stă să cadă în mare, cărărui şerpuiesc
Au fost gunoaie, dar uite ce umbre fac! Una este mai celebră decât alta
Cuvânt lângă cuvânt, sunet lângă sunet, apă și lut, pensulă și culori, sârme și aluminiu, din orice se poate naște arta. Triantafyllos Vaitsis din Grecia construiește obiecte abstracte care capătă
10% reducere cu TAP Portugal, până pe 31 iulie!
Nu v-ați făcut încă planuri de vacanță? Sau vreți încă una? Iată o reducere care vă face poftă de vacanță: 10 % mai puțin pentru trei destinații de top, cu
0 Comments
Niciun comentariu inca!
Poti fi primul care comenteaza articolul!