Traditii & Folclor
Războiul modei și tradiției: Bihor vs Dior
Sigur, nu mai crede nimeni că a mai rămas ceva de inventat în modă, dar nici nu-i normal să dai copy/paste unor produse tradiționale, fără ca măcar să spui pe
„Năframa Amatori”, școala de dansuri populare unde fiecare antrenament e ca o petrecere
Pentru ce te-ai mai putea duce la sală în afară de zumba, pilates sau tae bo, de exemplu? Pentru dansuri populare. Dacă nu crezi că acestea pot fi un exercițiu
Ana Marina, meșter popular de păpuși, la nouă ani
Uneori chiar se aplică zicala „Învață oul pe găină”, fără să fie spusă deloc într-un mod ironic. În familia Marina, Ana, o fetiță de 9 ani, a învățat-o pe mama
Caloianul și Paparudele, ritualuri pentru aducerea ploii
De când lumea și pământul, oamenii au recurs la tot felul de ritualuri prin care să îmbuneze sau să le ceară favoruri zeităților. Caloianul, sau “Scaloianul”, “Ene-Iene”, “Muma ploii” şi
Tradiții de Paște care se mai respectă și azi, în secolul vitezei
În goana vieții moderne, între programul de la 9 la 17, scroll-urile lungi pe Facebook și timpul pierdut în trafic și la cumpărături, uităm ce trai simplu aveau bunicii și
Baba Dochia, mama «simbolului iubirii»
Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun că “aceasta e Baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an.
Șezătoare modernă în buricul Bucureștiului. „De la ora 18 aici se coase”
Portul popular românesc a revenit din nou în atenția publicului, așa că vedem la tot pasul, în piață și în mall-uri, haine inspirate din folclor. În vremurile astea, când iile
Tradiții de poveste, din jurul lumii, respectate de Crăciun și de Anul Nou
Când vine vorba de tradiții, nu există o țară mai specială decât alta, ci doar moduri unice de a celebra Sărbătorile și trecerea în noul an. Toate îi fac fericiți
Noaptea Sfântului Andrei e, după tradiție, Halloween-ul românilor
Noaptea Sfantului Andrei ar trebui să fie declarată Halloween-ul românilor, având în vedere tradițiile mitice, multe din ele încă respectate, care s-au transmis de pe vremea dacilor. Venirea lupului,





